Profitul net al Transelectrica a scăzut cu 47% în primele nouă luni ale anului, ajungând la 81 de milioane de lei, potrivit raportului transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB), conform agerpres.
Veniturile totale operaţionale au crescut cu 37%, la 2,282 miliarde de lei, în special datorită creşterii tarifelor de transport şi a cantităţii transportate, dar şi datorită activităţii companiei pe piaţa de echilibrare.
În acelaşi timp, cheltuielile totale operaţionale au fost mai mari cu 49%. Totodată, cheltuielile de investiţii ale companiei au crescut cu 60%, ajungând la 379,5 milioane de lei.
EBITDA a scăzut cu 26%, până la 296 milioane de lei.
Comparativ cu perioada similară a anului trecut, în primele nouă luni din acest an cantitatea de electricitate transportată a crescut cu 6%.
Profitul net al Transelectrica a scăzut cu 47% în primele nouă luni ale anului mizând pe investiții care au crescut cu 60%
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

14
Creditorii propun o injecţie de capital uriașă pentru salvarea companiei britanice de apă Thames Water
14

2.079
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
2.079

2.931
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.931

42
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
42

111
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
111

61
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
61

134
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
134

91
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
91

433
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
433

39
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
39

136
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
136

17
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
17

34
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
34















Comentează