Producătorul multinaţional de bere Heineken a înregistrat în primele nouă luni din 2020 un profit net de 396 milioane euro, în scădere cu 76% comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, care a fost de 1,667 miliarde euro, relatează agenţia EFE potrivit Agerpres.
"Acţiunile continue de reducere a costurilor au moderat parţial impactul volumului mai mic de vânzări, cheltuielile în creştere generate de criză, inclusiv pierderile de credit şi deprecierea activelor corporale şi necorporale", a subliniat compania într-un comunicat.
Volumul vânzărilor companiei cu sediul la Amsterdam a scăzut până în septembrie cu 8,1% - fără a lua în considerare efectele măsurilor de consolidare - până la 165,4 milioane hectolitri.
În special s-au redus vânzările în A?frica, Orientul Mijlociu şi Europa de Est, unde s-a înregistrat un declin de 11,5% al volumului de bere produsă şi vândută, şi în mai mică măsură în America (-9 %), Asia Pacific (-7,3%) şi Europa (-5,9 %).
Directorul general al grupului, Dolf van der Brink, a recunoscut că situaţia continuă să fie "foarte volatilă şi incertă" şi a admis că se aşteaptă ca noile valuri ale pandemiei de coronavirus să aibă un impact semnificativ asupra pieţelor pe care operează compania.
Profitul net al Heineken a scăzut cu 76% în primele nouă luni din 2020
București
6°C
Articole Similare

5
Cicatricea COVID lovește memoria RAM: prețurile au explodat de cinci ori în câteva luni
5

308
Val de scumpiri în România: inflația ajunge la 9,3%, iar Guvernul mizează pe o scădere în 2026. Topul alimentelor care au explodat la preț
308

15
INS: Producţia industrială a înregistrat o scădere de aproape 4% în prima lună a acestui an
15

1.380
Primul recul major din ultimii 20 de ani la Dacia Mioveni: Producție în scădere, se anunță concedieri masive
1.380

2.801
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
2.801

20
Pentru prima oară în ultimii trei ani, piaţa globală de artă revine pe creştere: Perspective optimiste pentru 2026
20

29
Microsoft lansează Copilot Health
29

40
Franța susține eliberarea de urgență a rezervelor de petrol, pe măsură ce cresc temerile privind aprovizionarea
40

41
Este redresarea cererii de gaze din Europa deraiată sau doar afectată de criza din Iran?
41

9.379
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
9.379

61
Târgul Naţional al Mierii începe vineri pe platforma apicolă Băneasa
61

62
IEA anunță că exporturile Rusiei de petrol și combustibil din februarie au fost la cel mai scăzut nivel de la începutul războiului din Ucraina
62

56
Shell și TPAO au primit OMV Petrom ca partener în proiectul de explorare la Marea Neagră
56

















Comentează