Societatea mixtă a Ford Motor Co şi a producătorului de baterii SK Innovation din Coreea de Sud se aşteaptă ca industria auto din SUA să se confrunte cu un deficit de aprovizionare cu baterii până în 2025, din cauza termenelor de execuţie lungi pentru construirea facilităţilor de producţie, a declarat pentru Reuters oficiali de vârf ai SK, conform agerpres.
SK On, divizia de baterii a SK Innovation, ia de asemenea în considerare dezvoltarea de baterii litiu-fier-fosfat (LFP), care au avantajul costului şi a stabilităţii termale, în pofida autonomiei mai scăzute, au explicat Kim Jun, director general al SK Innovation, şi Jee Dong-seob, şeful SK On.
Deficitul de baterii, esenţiale pentru vehiculele electrice, reprezintă o dificultate pentru administraţia Biden, care vrea să majoreze producţia de EV şi să reducă dependenţa ţării de importurile de baterii, componente şi materiale.
"Actuala capacitate a SUA de producere a bateriilor nu reuşeşte să facă faţă cererii. Construirea unei fabrici necesită o perioadă de cel puţin 30 de luni şi mă aştept ca deficitul de baterii să continue cel puţin până în 2025", a declarat Kim.
În contrast, China ar urma să aibă o supraproducţie de baterii, iar în Europa aprovizionarea va fi în linie cu cererea, a adăugat directorul general al SK Innovation.
Kim a declarat că şeful Ford, Jim Farley, i-a spus că destinul electrificării Ford "stă în mâinile tale".
SK ia în considerare dezvoltarea de baterii LFP pentru vehiculele cu preţ scăzut, au afirmat cei doi oficiali din Coreea de Sud. "Există interes pentru tehnologia LFP din partea producătorilor auto", a afirmat şeful SK On.
Luna trecută, Ford şi SK Innovation din Coreea de Sud au anunţat că intenţionează să investească 11,4 miliarde de dolari pentru a construi trei fabrici de baterii şi o uzină de asamblare pentru camioneta electrică F-Series în Tennessee şi Kentucky, cea mai mare investiţie din istoria companiei americane.
Proiectul va crea două mari unităţi unde vor fi produse vehicule electrice şi baterii pentru alimentarea lor. Aici ar urma să lucreze aproape 11.000 de persoane, iar activitatea ar urma să demareze în 2025, au anunţat luni Ford şi SK Innovation.
Ford va cheltui şapte miliarde de dolari, iar SK 4,4 miliarde de dolari.
În Tennessee, va fi construită o fabrică de baterii, unde vor lucra 2.500 de persoane, şi o uzină de asamblare, cu 3.300 de angajaţi, care vor produce versiunea electrică a camionetei F-Series, cel mai profitabil produs al Ford.
În Kentucky, unde Ford produce deja SUV-uri şi camionete, compania americană şi SK vor construi două fabrici de baterii cu 5.000 de angajaţi.
În total, cele trei unităţi vor produce baterii pentru alimentarea a peste un milion de vehicule electrice pe an, a anunţat Ford.
Planul face parte din strategia Ford Motor de majorare a investiţiilor în vehicule electrice şi autonome la 29 miliarde de dolari, chiar dacă pe ansamblul anului trecut a raportat pierderi nete de 1,3 miliarde de dolari, sau 0,32 dolari pe acţiune, faţă de un profit modest în 2019, de 0,01 dolari per titlu.
Ford îşi va dubla investiţiile în vehicule conectate, urmând să investească 22 miliarde de dolari în electrificare până în 2025. Anul trecut, Ford anunţase că va face investiţii de 11 miliarde de dolari pentru a lansa 40 de modele de automobile electrice şi hibride.
De asemenea, compania va investi şapte miliarde de dolari în dezvoltarea tehnologiei pentru vehicule autonome.
Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România.
Producătorul de baterii SK Innovation se aşteaptă ca industria auto să se confrunte cu un deficit de aprovizionare cu baterii până în 2025
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

8
Înmormântările vor fi mai scumpe. Serviciile funerare își vor majora prețurile dacă ajutorul de deces va crește
8

286
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
286

9
Irlanda și Marea Britanie își dau mâna pentru consolidarea securității economice
9

533
Operatorii feroviari acuză Guvernul și amenință cu sesizarea Comisiei Europene: 100.000 de locuri de muncă ar putea fi în pericol
533

14
Portugalia prelungește reducerea taxelor pe combustibil pentru a combate creșterea prețurilor
14

10
FOTO Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, întâlnire cu Darryl Nirenberg, Ambasadorul SUA în România: Am reliefat rolul Portului Constanţa ca hub logistic strategic la Marea Neagră
10

39
Europa trebuie să acționeze rapid: Războiul din Orientul Mijlociu pune în pericol stabilitatea economică europeană
39

1.555
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
1.555

60
Schimbare neașteptată în economia americană: PIB-ul pentru ultimul trimestru al anului 2025, revizuit în scădere
60

24
Germania a înregistrat cel mai mare număr de insolvenţe din ultimii 12 ani
24

81
Războiul alungă turiștii din Dubai: Plaje goale și hoteluri cu reduceri masive, mii de lucrători afectați
81

24
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
24

77
Leul s-a depreciat în raport cu principalele valute
77

















Comentează