Procurorii vor fi independenţi în dispunerea soluţiilor, în condiţiile legii privind organizarea judiciară, conform Comisiei pentru legile Justiţiei

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 18-12-2017

Actualizat: 18-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor, în condiţiile prevăzute de legea 304/2004 privind organizarea judiciară, prevede un amendament adoptat luni de parlamentarii Comisiei speciale pentru legile Justiţiei. Amendamentul aparţine AMR, UNJR, fiind preluat de PSD şi ALDE.

Comisia a reluat luni după amiază dezbaterile privind amendarea proiectului legii 303/2004 privind statutul magistraţilor care trebuie să intre în plenul Senatului, conform Agerpres. Conform unui alt amendament adoptat de comisie, la legea 304/2004 vizează că "soluţiile adoptate de un procuror să poată fi infirmate de procurorul ierarhic superior, dacă acesta le apreciază ca fiind nelegale sau netemeinice".

Google News
Comentează
București
Temperatură3°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri