Procesul unui fost gardian de lagăr nazist în vârstă astăzi de 93 de ani a început joi la un tribunal din Hamburg, informează AFP şi dpa.
Bruno Dey este acuzat de complicitate la crime în perioada în care a fost gardian al lagărului de la Stutthof, în nordul Poloniei, între august 1944 şi aprilie 1945.
A fost primul lagăr nazist construit în afara Germaniei şi în incinta lui şi-au găsit moartea circa 65.000 de oameni, în cea mai mare parte evreice din ţările baltice şi din Polonia. În iunie 1944, a fost integrat în sistemul de exterminare a evreilor.
Bruno Dey, care avea 17 ani în momentul comiterii faptelor, este considerat complice la uciderea a 5.230 de deţinuţi, 5.000 prin "crearea şi întreţinerea de condiţii ce au pus în pericol viaţa", 200 prin gazare şi 30 prin împuşcare.
Potrivit procurorilor, Dey a fost "o piesă în maşinăria morţii în deplină cunoştinţă de cauză". Acuzatul a recunoscut în audierile preliminare că ştia ce se întâmplă în camerele de gazare, dar a insistat că nu putea să fugă, riscând să fie ucis la rândul său.
"De ce acest proces astăzi? Să ne amintim ce s-a întâmplat săptămâna trecută la Halle", unde un extremist de dreapta german a încercat să atace o sinagogă, a notat înainte de şedinţa de joi un reprezentant al Centrului Simon Wiesenthal, specializat în urmărirea naziştilor, Ephraim Zorhoff.
"Vârsta nu trebuie să împiedice un proces. A fost o rotiţă în cea mai mare tragedie din istorie şi a ales să facă acest lucru", a menţionat acesta.
Justiţia germană a condamnat în ultimii ani mai mulţi foşti nazişti pentru complicitate la crimă, demonstrând o severitate sporită - deşi tardivă -, prin extinderea condamnărilor la gardienii de lagăre, nu doar a unor indivizi care au ocupat funcţii importante în ierarhia nazistă sau au fost implicaţi direct în omucideri. Niciunul dintre aceşti condamnaţi nu a mers însă la închisoare până acum, dată fiind starea lor de sănătate.
Un caz emblematic a fost cel al lui John Demjanjuk, fost gardian al lagărului de exterminare de la Sobibor, condamnat în 2011 la cinci ani de închisoare, dar care a murit în 2012, înaintea apelului.
La începutul lui aprilie a.c., procesul unui alt gardian al lagărului de la Stutthof a fost abandonat din cauza deteriorării stării de sănătate a acuzatului, în vârstă de 95 de ani.
În cazul lui Bruno Dey, dată fiind tot sănătatea sa precară, şedinţele tribunalului urmează să se desfăşoare de două ori pe săptămână, cu o durată maximă de două ore fiecare. Procesul va dura cel puţin până la jumătatea lui decembrie.
Parchetele germane mai au în lucru 23 de astfel de cazuri, dintre care 12 privind lagărul de la Sachsenhausen
Procesul unui fost gardian de lagăr nazist în vârstă astăzi de 93 de ani a început la Hamburg
București
5°C
Articole Similare

476
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
476

33
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
33

34
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
34

1.179
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
1.179

160
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
160

2.407
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
2.407

42
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
42

2.222
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
2.222

186
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
186

2.397
Ucraina a atacat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
2.397

106
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
106

2.188
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
2.188

1.229
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
1.229
















Comentează