Conducerea societăţii Navrom Delta SA se va întâlni, marţi, cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) pentru a găsi o soluţie la problema transportului între Tulcea şi localităţile din Delta Dunării, activitate sistată în ultimele zile din cauza debitelor neplătite de autoritatea centrală societăţii care asigură transportul subvenţionat al călătorilor şi mărfurilor în rezervaţie, potrivit Agerpres.
Directorul executiv al societăţii private, Nicolae Chichi, a declarat, pentru AGERPRES, că niciuna din ultimele patru întâlniri desfăşurate la sediul MTI nu a fost lămuritoare şi a precizat că întâlnirea de marţi este programată să înceapă la ora 10.00.
"Trebuie clarificat modul de interpretare a contractului. Ultimul document transmis este unul amiabil, după care va urma un litigiu. Noi aplicăm contractele încheiate cu MTI şi hotărârea de Guvern nr. 595/2000 care stabileşte condiţiile în care se efectuează transportul subvenţionat în Deltă. Din data de 20 aprilie, nu am mai fost sprijiniţi financiar, conform contractelor încheiate", a afirmat directorul executiv al societăţii.
Chichi a amintit că încă din data de 16 iunie societatea a notificat MTI cu privire la faptul că pe data de 26 iunie va epuiza resursele necesare achiziţionării combustibilului şi a menţionat că ambarcaţiunile mici care efectuează transport de călători din Deltă nu pot face faţă fluxului de călători şi marfă din această perioadă.
"Luni a fost o zi de transport marfă. Din experienţa noastră, sigur am fi avut în jur de 400 de pasageri pe toate cele trei relaţii (Tulcea-Sfântu Gheorghe, Tulcea-Sulina şi Tulcea-Periprava, n.red.) şi circa 15-20 de tone de marfă, din care jumătate era marfă de strictă necesitate pentru magazinele din Deltă. E aproape imposibil să preiei un flux atât de mare de pasageri, mai ales în această perioadă de vară, când pe lângă localnici, avem de transportat şi turiştii. Persoanele care se încadrează în legile speciale, indiferent ca sunt localnici sau din alte judeţe, pot să beneficieze cu noi de un preţ cu 50% mai mic", a mai spus directorul Nicolae Chichi.
Societatea Navrom Delta SA a decis suspendarea curselor în rezervaţie, din cauza unor debite de peste 4,6 milioane de lei neplătite de MTI.
În baza unui contract încheiat în urma unei licitaţii organizate periodic de Ministerul Transporturilor, societatea Navrom Delta SA asigură transportul regulat de călători şi mărfuri în Delta Dunării. Transportul produselor de strictă necesitate este gratuit, iar cel al persoanelor care au domiciliul în localităţile din rezervaţie este subvenţionat.
În localităţile înconjurate de ape din Deltă trăiesc circa 10.000 de persoane. Transportul persoanelor între Tulcea şi satele respective este făcut şi de firme private care deţin ambarcaţiuni cu o capacitate de până la 12 persoane. Acestea nu au nicio obligaţie de a oferi reducere localnicilor din Deltă şi care nici nu îndeplinesc condiţiile impuse de stat societăţii Navrom Delta SA pentru a asigura transportul persoanelor în condiţii de siguranţă.
Problema transportului în Deltă, discutată la Ministerul Transporturilor
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

102
Horoscopul zilei de 29 martie 2026. Taurii au nevoie de liniște. Află ce se întâmplă cu zodia ta
102

218
Adio fără cuvinte: impactul psihologic dureros al mesajelor online rămase fără răspuns
218

156
NASA vrea să trimită elicoptere pe Marte: Skyfall, un nou capitol în explorarea Planetei Roșii
156

789
Scandal la o școală din România: profesor de matematică acuzat că predă cu ajutorul ChatGPT. Reacția conducerii
789

659
Un primar susține că a fost amenințat după ce a decis să închidă 'păcănelele'. Anunță că va merge la poliție
659

425
FOTO Produse de cofetărie cu mucegai și condiții insalubre: ANPC a dat amenzi de aproape 7 milioane de lei, după controale de amploare
425

2.477
Mama criminalului de 13 ani de la Cenei a fost bătută în plină stradă de bunicul lui Mario Berinde: Bărbatul a ajuns după gratii
2.477

650
VIDEO Bătaie între elevi de gimnaziu la o școală din Alba Iulia: minorii și-au împărțit pumni și picioare sub privirile colegilor. Reacția poliției
650

952
Scene de groază la o staţie de concasare din Gorj: Bărbat mort, după ce a fost prins pe o bandă transportatoare
952

74
VIDEO Participare impresionantă la Marșul pentru Viață din Municipiul Giurgiu, organizat de Episcopia Giurgiului
74

1.308
VIDEO Vești uriașe pentru șoferi: Pe o parte din Autostrada Transilvania, lucrările au sărit de 90% stadiu de finalizare
1.308

29.370
UPDATE Procurorii militari au descins la DSU: Raed Arafat a rămas fără telefon / Ce suspectează anchetatorii - Reacția DSU
29.370

2.417
După jungla urbană, Dominic Fritz lovește din nou - Ouă cu picioare de metal și pene, la Târgul de Paști din Timișoara
2.417
















Comentează