Priveghi de groază în noaptea de Revelion: Oamenii au sărit pe geamuri, iar sicriul a ars - Mortul, carbonizat într-un incendiu devastator

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 01-01-2026 13:45

Article thumbnail

Sursă foto: romaniatv.net

Un priveghi s-a transformat într-o tragedie în noaptea de Revelion, la Bicaz, unde o casă a fost cuprinsă de flăcări, iar trupul bărbatului decedat a ars în incendiu. Patru persoane au ajuns la spital după ce au încercat să se salveze sărind pe ferestrele locuinței.

Potrivit ISU Neamț, incendiul a fost semnalat în noaptea de Revelion, la ora 2.56, prin mai multe apeluri la 112.

Trei autospeciale de stins incendii și o ambulanță SMURD, mobilizate

La fața locului s-au deplasat 15 pompieri militari cu trei autospeciale de stins incendii și o ambulanță SMURD. Spre locul intervenției au fost mobilizate și echipaje cu autospeciale de la SVSU Bicaz, SVSU Bicazu-Ardelean și SVSU Bicaz-Chei. De asemenea, a fost solicitată și o ambulanță de la SAJ Bicaz.

La sosirea echipajelor, incendiul cuprinsese locuința și anexele gospodărești, existând posibilitatea propagării la gospodăriile vecine.

Răniți cu arsuri și tăieturi la mâini și picioare

Echipajul SMURD și echipajul de la SAJ au acordat îngrijiri medicale și ulterior au dus la spital patru persoane, care prezentau intoxicații cu fum, arsuri și tăieturi la mâini și picioare, provocate în timp ce ieșeau din locuință, pe ferestre.

Corpul carbonizat al lui unui bărbat în vârstă de 72 de ani a fost găsit într-o cameră a locuinței. Acesta murise marți, iar anterior incendiului familia a desfășurat activități de priveghi în locuință.

În urma incendiului au ars casa de locuit și anexele gospodărești pe o suprafață de aproximativ 200 mp, bunurile din interior (mobilier, electrocasnice, articole vestimentare) și documentele de proprietate și identitate.

Incendiu pornit de la o lumânare

Casa în care era ținut, pentru priveghi, a fost cuprinsă de un incendiu provocat de o lumânare, susțin pompierii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri