Prinţul Harry a vizitat neanunţat Ucraina

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 13-09-2025 16:25

Actualizat: 13-09-2025 18:54

Article thumbnail

Sursă foto: GettyImages

Prinţul Harry al Marii Britanii, aflat într-o vizită surpriză în Ucraina alături de o echipă a fundaţiei sale caritabile pentru persoanele cu dizabilităţi, Invictus Games Foundation, a participat la o conferinţă la Muzeul Naţional de Istorie a Ucrainei în timpul căreia a adus un omagiu "soţiilor şi mamelor care îi ţin pe cei dragi pe calea cea dreaptă", relatează sâmbătă dpa şi PA Media.

Întrebat ce sfaturi le-ar da celor care părăsesc serviciul militar, Harry a spus: "Vă veţi simţi pierduţi uneori, ca şi cum v-ar lipsi un scop, dar oricât de întunecate ar fi acele zile, există lumină la capătul tunelului", scrie agerpres.ro.

"Trebuie doar să o cauţi, pentru că va fi întotdeauna cineva - o mamă, un tată, o soră, un prieten sau un camarad - să te ia în braţe".

"Nu rămâneţi tăcuţi. Tăcerea vă va ţine în întuneric", a adăugat el.

Ducele de Sussex a călătorit la Kiev cu o echipă din cadrul fundaţiei sale Invictus Games la invitaţia guvernului ucrainean şi a Olgăi Rudneva, director executiv al Centrului Superhumans, o clinică ortopedică şi centru de reabilitare pentru adulţi şi copii afectaţi de războiul din Ucraina.

Harry s-a întâlnit de asemenea vineri în privat cu ministrul ucrainean pentru afacerile veteranilor, Natalia Kalmykova, pentru a discuta despre modul în care Fundaţia Invictus Games şi comunitatea internaţională pot îmbunătăţi sprijinul pentru personalul militar rănit care revine acasă.

Ducele şi-a încheiat vizita în Piaţa Maidan, unde a depus o coroană de flori în onoarea veteranilor ucraineni.

Fundaţia caritabilă Archewell a familiei Sussex a anunţat miercuri că a donat 500.000 de dolari pentru proiecte care sprijină copiii răniţi din Gaza şi Ucraina.

Tot vineri, prinţul Harry s-a întâlnit la Kiev cu şefa guvernului ucrainean Iulia Sviridenko, care într-un mesaj postat sâmbătă pe reţelele de socializare, însoţit de fotografii, a afirmat că speră ca ţara sa să găzduiască într-o zi Jocurile Invictus, create în 2014 de ducele de Sussex pentru a ajuta personalul militar rănit în război. Ea a menţionat că l-a însoţit pe Harry la tren, fără a specifica dacă acesta a părăsit sau nu ţara, notează AFP.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri