'Jams', un serial TV care abordează pentru prima dată dificila chestiune a hărţuirii sexuale destinat publicului preadolescent, va fi difuzat anul viitor de postul RAI Ragazzi care l-a produs, relatează luni AFP, citând acest canal de televiziune, preluat de Agerpres.
Serialul de ficţiune destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 9-14 ani prezintă povestea lui Joy, o fetiţă de 11 ani care este hărţuită de un prieten de familie, un avocat influent şi partener de fotbal al tatălui ei.
Potrivit postului public italian, este vorba de primul serial de acest gen din lume menit să alerteze tinerii despre acest subiect sensibil.
Creatorii săi au colaborat îndeaproape cu un grup de psihologi pentru copii înainte de scrierea oricărei scene, a declarat pentru AFP, Luca Milano, responsabilul RAI Ragazzi, cu ocazia Mipjunior, târgul mondial al producţiilor de televiziune destinate copiilor organizat în acest weekend la Cannes.
"Ideea este de a-i învăţa pe copii cum să identifice riscurile potenţiale ale anumitor situaţii iar părinţii cum să le detecteze", a precizat el, adăugând că, "le arătăm copiilor cum să le vorbească adulţilor, pentru că aceste subiecte sunt greu de abordat".
Alte seriale despre chestiuni legate de hărţuirea sau de abuzurile sexuale în care sunt responsabilizaţi copiii în faţa propriilor colegi ar putea fi dezvoltate, a declarat responsabilul postului TV, care a apreciat că este de datoria serviciului public să trateze astfel de probleme.
Primul serial despre hărțuire, destinat preadolescenților, va fi difuzat de RAI
București
-3°C
Articole Similare

267
Trupa Holograf a anunțat când și unde pot veni fanii să-și ia rămas bun de la basistul Iulian Mugurel Vrabete
267

721
De ce filmul F1 ar trebui să câștige Oscarul pentru cel mai bun film
721

17
19th edition of One World Romania documentary and human rights film festival to start on April 24
17

8
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP de la Măgurele
8

24
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea şi memorează teritoriile de vânătoare ale prădătorilor (studiu)
24

16
În pofida reputaţiei lor pacifiste, maimuţele bonobo sunt agresive, în special faţă de masculi (studiu)
16

15
Îngrijorări în Franţa cu privire la siguranţa operelor de artă împrumutate muzeului Luvru Abu Dhabi
15

14
Premiul Pritzker pentru arhitectură, atribuit chilianului Smiljan Radic Clarke
14

9
Quentin Tarantino va regiza o piesă de teatru care va avea premiera la Londra în 2027
9

8
Regele Harald al V-lea al Norvegiei şi-a reluat angajamentele oficiale după spitalizarea din Spania
8

15
Astronomii au dezvăluit adevărata mărime a Superroiului galactic Vela, ascuns în spatele Căii Lactee (studiu)
15

17
Scriitoarea suedeză Margareta Magnusson, autoarea unui bestseller despre "curăţenia morţii", a decedat la 92 de ani
17

9
O tibie de mari dimensiuni, descoperită în New Mexico, aparţine unei rude a lui T-rex (studiu)
9

















Comentează