Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a organizat sâmbătă, la Beijing, un banchet pentru liderii străini aflaţi în vizită în statul asiatic cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarnă, într-un moment în care liderul chinez întreprinde un maraton diplomatic, după doi ani fără invitaţi, din cauza pandemiei de coronavirus, transmite AFP.
Până la întâlnirea faţă în faţă de vineri cu omologul său rus Vladimir Putin, Xi discuta în principal prin videoconferinţă cu alţi lideri ai planetei.
Xi Jinping nu a mai ieşit din ţară de mai bine de doi ani şi ultima sa întrevedere cunoscută cu un lider străin a avut loc în martie 2020 cu prilejul vizitei în China a omologului pakistanez.
Cu prilejul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing (4-20 februarie), circa 20 de lideri străini au făcut deplasarea în China, scrie AFP, care adaugă că aceştia au fost primiţi sâmbătă la prânz de către Xi Jinping la un banchet în onoarea lor în impunătorul Palat al Poporului, lângă Piaţa Tiananmen, potrivit presei de stat.
În fotografii oficiale pot fi văzuţi oameni aşezaţi la mese dispuse în sala uriaşă în centrul căreia sunt amplasate flori şi o machetă a sitului olimpic. Lustre de cristal şi lampioane roşii luminează imensa sală de recepţii, unde este prezentă şi o orchestră.
Printre invitaţi se numără preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi şi prinţul moştenitor saudit Mohammed ben Salman, precum şi câţiva lideri europeni şi din regiunea Asia-Pacific.
Mai multe ţări occidentale, cu SUA în frunte, au decis să boicoteze Jocurile Olimpice de la Beijing pentru a denunţa astfel încălcarea drepturilor omului în China, îndeosebi în regiunea Xinjiang (nord-vest), unde trăieşte o minoritate musulmană uigură, notează AFP. Numeroase alte state au invocat situaţia epidemică pentru a nu-şi trimite înaltele oficialităţi la Beijing.
Primul banchet diplomatic pentru Xi Jinping, după doi ani de izolare din cauza COVID-19
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

153
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
153

1.241
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.241

948
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
948

1.396
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.396

2.175
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.175

1.465
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.465

1.528
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.528

55
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
55

2.713
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.713

4.706
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.706

1.685
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.685

3.485
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.485

2.771
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.771
















Comentează