Înalţi oficiali japonezi şi ruşi s-au întâlnit sâmbătă pentru primele tratative privind posibila dezvoltare economică a insulelor de la nord de Hokkaido, fără a implica suveranitatea asupra acestora, transmite agenţia Kyodo preluată de agerpres.
Ministrul adjunct de externe al Japoniei, Takeo Akiba, şi omologul său rus Igor Morgulov încearcă să pună în practică înţelegerea în acest sens la care au ajuns în decembrie anul trecut premierul nipon Shinzo Abe şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
"Este important să discutăm constructiv imaginea viitoare a celor patru insule", a declarat Akiba.
Morulov a precizat că eventuale activităţi economice comune trebuie să aibă loc astfel încât "să nu contravină legislaţiei ruseşti" şi a precizat că Rusia a pregătit un pacet pentru "dezvoltarea economică şi socială" a insulelor respective.
Insulele denumite de Tokyo Teritoriile de Nord, iar de Moscova Kurilele de Sud au fost ocupate de Rusia după capitularea Japoniei în 1945, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, iar disputa privind suveranitatea asupra lor a împiedicat semnarea unui tratat de pace între cele două state.
Primele tratative ruso-japoneze privind activităţi comune pe insule disputate
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

58
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
58

1.164
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.164

909
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
909

1.360
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.360

2.122
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.122

1.448
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.448

1.508
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.508

54
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
54

2.689
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.689

4.678
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.678

1.678
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.678

3.466
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.466

2.757
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.757
















Comentează