Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă online, că în ultima perioadă a observat "un consens antimaghiar" nejustificat pe scena politică din România, care îi aduce aminte de "isteria" anilor '90 şi care, printre altele, va prejudicia imaginea ţării pe plan internaţional potrivit Agerpres.
"Observ faptul că se pare că foarte mulţi au luat-o razna în ultima perioadă, se pare că această epidemie şi acest virus are şi nişte simptome ciudate care se manifestă în nişte acţiuni împotriva comunităţii maghiare. Vorbesc puţin despre Codul administrativ, felul în care a fost respins şi acele ieşiri ale unor politicieni care, practic, ne amintesc despre cele mai întunecate perioade ale Parlamentului României, de începutul anilor '90 şi aici aş propune să facem o scurtă recapitulare a ultimilor 30 de ani, să vedem unde a ajuns România din punct de vedere demografic, economic şi aşa mai departe", a afirmat primarul Antal Arpad.
El a subliniat că nu crede că "problema maghiară este cea mai mare problemă a României" şi a adăugat că "nu a fost nici în ultimii 30 de ani şi nu va fi nici în următorii 30 de ani".
"Nu maghiarii sunt de vină că după Siria, unde e război, practic cei mai mulţi cetăţeni au plecat din România în alte ţări, nu maghiarii sunt de vină că datoria externă a României în ultimii 30 de ani a crescut de la aproape 0 la peste 35% din produsul intern brut şi, dacă estimările Comisiei Europene sunt reale, în ce priveşte deficitul pentru anul 2020 şi 2021 e posibil să depăşim 50% din produsul intern brut ca datorie externă, pentru că România se împrumută masiv. Nu maghiarii sunt de vină pentru faptul că structura economiei este aşa cum este, balanţa comercială, raportul dintre importuri şi exporturi este aşa cum este şi, cu siguranţă, nu maghiarii sunt de vină că România, practic, este într-o catastrofă demografică, se nasc mai puţin de 200.000 de copii anual şi în fiecare an sunt tot mai mulţi cei care se nasc în familii foarte sărace, în familii care trăiesc în sărăcie adâncă. Deci, faptul că în ultima săptămână am văzut aşa un consens antimaghiar de la stânga la dreapta îmi aduce aminte de isteria anilor '90", a declarat Antal Arpad, care este şi preşedintele filialei UDMR Sfântu Gheorghe.
Acesta nu exclude posibilitatea ca atitudinea "antimaghiară" a unor politicieni să fie generată de apropierea alegerilor.
"Am mai trăit perioade din acestea, nu ne speriem de această atitudine. Am mai văzut politicieni care joi jurau cu mâna pe Biblie că niciodată nu vor colabora cu maghiarii, iar luni au făcut alianţă cu maghiarii. Deci, eu în primul rând îndemm la calm populaţia maghiară, pentru că aici, în această ţară, lucrurile se schimbă foarte repede. Observăm o panică a clasei politice înainte de alegeri, toată lumea vrea să fie ultraconservator şi ultraromân şi ultraortodox. Vom vedea ce rezultate va aduce pentru aceste partide această atitudine, cu siguranţă că la nivel european România va avea foarte mult de pierdut din această atitudine", a mai afirmat primarul Antal Arpad.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe acuză un consens antimaghiar: În perioada pandemiei, mulţi au simptome ciudate împotriva comunităţii maghiare
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

137
Horoscopul zilei de 22 martie 2026. Berbecii se pot confrunta cu tensiuni acute la serviciu. Află ce se întâmplă cu zodia ta
137

1.591
Descoperirea care rescrie preistoria: Apare 'stârcul iadului', un prădător uriaș care schimbă tot ce știam despre dinozauri
1.591

1.865
VIDEO Româncă ruinată de 'Prințul Dubaiului': Detalii din culisele demascării uneia dintre cele mai mari escrocherii online - de la LinkedIn la o vilă de lux din Nigeria
1.865

85
Microsoft cedează presiunii: Schimbări majore anunțate pentru Windows 11, după valul de critici
85

38
Extracții ilegale din râul Cașin: Patru zone depistate de inspectorii Apelor Siret
38

27
Blue Origin pregăteşte o constelaţie gigantică de sateliţi pentru centre de date pe orbită
27

24
Motivul pentru care unii experți consideră botoxul un antidepresiv puternic
24

93
VIDEO ÎPS Teodosie le-a vorbit credincioșilor din Constanța despre unul dintre foști Patriarhi ai Constantinopolului
93

129
După 88 de ani de cercetare, oamenii de știință au aflat ce înseamnă, de fapt, o viață fericită
129

81
Accident mortal pe DN 1B: Un copil și-a pierdut viața după coliziunea dintre o mașină și un TIR
81

34
Se întâmplă-n școlile din România: Elev de clasa a VI-a, agresat de colegi mai mari - 'Este o situație gravă'
34

39
Aproximativ 1.500 de persoane, la protestul minerilor de la Târgu Jiu
39

47
Incendiu la o societate comercială din Argeș: Trei acoperișuri afectate, intervenție complicată a pompierilor
47
















Comentează