Cel puţin doi primari din Germania care se exprimaseră în favoarea unei politici favorabile faţă de migranţi au primit ameninţări cu moartea, a anunţat poliţia germană, la numai câteva zile după (presupusa) ucidere a unui lider regional din cadrul Uniunii Creştin-Democrate (CDU /centru-dreapta/) a cancelarului Angela Merkel de către un simpatizant neonazist, informează joi AFP potrivit Agerpres.
Primarul din Köln, Henriette Reker, şi cel al micului oraş Altena din Renania de Nord-Westfalia, Andreas Hollstein, au fost anterior victime ale unor atacuri cu arme albe din motive politice.
'Doamna primar a primit într-adevăr ameninţări cu moartea', a declarat pentru France Presse un purtător de cuvânt al poliţiei din Köln, indicând că ancheta în cazul dat se află acum în atenţia poliţiei judiciare din Berlin (LKA).
La rândul său, Andreas Hollstein a confirmat pentru dpa faptul că a primit marţi ameninţări cu moartea.
În octombrie 2015, Henriette Reker a fost grav rănită cu un cuţit de către un simpatizant de extrema dreaptă, care a denunţat sosirea solicitanţilor de azil în oraş. De atunci, ea se află sub supravegherea constantă a poliţiei.
La sfârşitul anului 2017, Andreas Hollstein, primar conservator al unei localităţi cu 17.000 de persoane, prezentat ca 'oraş model' pentru integrarea migranţilor, a scăpat ca prin urechile acului de un atac cu cuţit. Şi în cazul său, agresorul a intenţionat aparent să critice primirea de refugiaţi în ţară.
Aceste ameninţări survin la câteva zile după uciderea cu o armă de foc a lui Walter Lübcke, un lider regional al partidului conservator al Angelei Merkel.
Acest funcţionar de 65 de ani a fost găsit mort la 2 iunie pe terasa casei sale din Wolfhagen, o suburbie a Kassel (vest).
Un suspect de 45 de ani având legături cu mişcarea neonazistă a fost arestat săptămâna trecută.
Lübcke s-a făcut remarcat în problema migranţilor, exprimându-se - în numele valorilor creştine - în sprijinul deciziei cancelarului de a deschide în 2015 porţile ţării solicitanţilor de azil.
În octombrie a aceluiaşi an, el chiar i-a invitat pe germanii care nu-i împărtăşesc valorile să părăsească ţara, ceea ce i-a atras mânia extremei drepte şi ameninţări cu moartea.
Anunţul asasinării sale a generat comentarii pline de ură pe reţelele de socializare în Germania, dar a fost condamnat de toate partidele.
Angela Merkel a calificat drept 'deprimantă' vestea morţii lui Lübcke, în timp ce ministrul de interne Horst Seehofer a evocat un 'atentat terorist' care constituie un 'semnal de alarmă'.
Primari pro-migranţi, ameninţaţi cu moartea în Germania
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

159
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
159

318
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
318

962
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
962

1.192
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
1.192

2.949
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
2.949

63
Israelul anunță un nou val de atacuri asupra Iranului
63

1.462
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.462

1.927
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
1.927

89
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
89

57
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
57

2.055
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
2.055

292
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
292

3.146
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
3.146
















Comentează