Compania chineză Beijing Tianbing Technology a anunţat că prima treaptă a rachetei sale Tianlong-3, aflată în curs de dezvoltare, s-a desprins de platforma de lansare în timpul unui test, ca urmare a unei defecţiuni structurale, şi a aterizat într-o zonă colinară a oraşului Gongyi din centrul Chinei, transmite duminică Reuters.
În urma incidentului nu au fost raportate victime, potrivit cercetărilor preliminare, a declarat Beijing Tianbing, cunoscută şi sub numele de Space Pioneer, pe contul său oficial de pe platforma WeChat.
Componentele treptei rachetei s-au împrăştiat într-o "zonă sigură", dar au provocat un incendiu, conform unei declaraţii separate a biroului pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă din Gongyi. Incendiul a fost stins şi nicio persoană nu a fost rănită, a precizat instituţia.
Tianlong-3 ("Sky Dragon 3") este o rachetă cu două trepte, parţial reutilizabilă, aflată în curs de dezvoltare de către Space Pioneer, unul dintre producătorii chinezi de rachete din sectorul privat, cu o dezvoltare rapidă în ultimii cinci ani.
Căderea unor resturi de rachete în China în urma lansărilor nu reprezintă un eveniment neobişnuit, însă se întâmplă foarte rar ca o parte a unei rachete în curs de dezvoltare să efectueze un zbor neplanificat în afara locului de testare şi să se prăbuşească, notează Reuters.
Potrivit Space Pioneer, prima treaptă a Tianlong-3 s-a activat în mod normal, în timpul unui test la cald, însă ulterior s-a desprins de platforma de testare, din cauza unei defecţiuni structurale, şi a aterizat într-o zonă colinară, la 1,5 kilometri distanţă.
Tianlong-3 este comparabilă cu Falcon 9 de la SpaceX, potrivit Space Pioneer.
În aprilie 2023, Space Pioneer a lansat Tianlong-2, o rachetă pe bază de kerosen-oxigen, devenind prima companie chineză privată care a trimis în spaţiu o rachetă folosind propulsoare cu combustibil lichid.
Companiile spaţiale comerciale chineze s-au grăbit să îşi facă intrarea în acest sector din 2014, când investiţiile private în industrie au fost permise de stat.
Multe dintre aceste companii au început să producă sateliţi, în timp ce altele, inclusiv Space Pioneer, s-au concentrat pe dezvoltarea de rachete reutilizabile, ce pot reduce semnificativ costurile misiunilor spaţiale.
Bazele de testare ale acestor companii se regăsesc de-a lungul zonelor de coastă ale Chinei, din motive de siguranţă. Însă, unele dintre acestea sunt amplasate în interiorul ţării, cum ar fi centrul de testare al Space Pioneer din Gongyi, un oraş cu 800 000 de locuitori, situat în provincia Henan (centru).
Prima treaptă a rachetei Tianlong-3, aflată în teste, s-a prăbuşit în centrul Chinei
București
0°C
Articole Similare

0
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
0

149
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
149

1.618
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.618

869
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
869

1.194
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.194

1.164
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.164

615
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
615

1.527
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.527

96
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
96

3.484
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.484

4.143
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.143

3.279
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.279

106
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
106

















Comentează