Senatul a respins, luni, în plen, iniţiativa legislativă a parlamentarilor AUR pentru modificarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, prin care se propune alegerea primarilor în două tururi de scrutin. USR PLUS a votat alături de AUR această propunere legislativă.
Pe 28 iunie, raportul de respingere al propunerii legislative întocmit de comisiile de specialitate nu a întrunit, în plen, numărul necesar de voturi (69) pentru adoptare şi respingerea de fapt a iniţiativei (55 voturi "pentru" şi 55 "împotrivă" şi 5 abţineri).
Votul final aferent acestei iniţiative legislative, în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, a fost dat luni (41 "pentru", 74 "împotrivă" şi 10 abţineri). AUR are 13 senatori, iar USR PLUS are 25 de senatori.
"Este declarat ales primar, respectiv preşedinte al Consiliului Judeţean, candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate; dacă niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, se organizează al doilea tur de scrutin în termen de două săptămâni de la primul tur, la care vor participa primii doi candidaţi în ordinea numărului de voturi obţinute. Un al doilea tur de scrutin se organizează şi în caz de balotaj între mai mulţi candidaţi la funcţia de primar, respectiv la cea de preşedinte al Consiliului Judeţean. Este ales primar, respectiv preşedinte al Consiliului judeţean candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi", se arată în propunerea legislativă a AUR.
Propunerea legislativă va fi dezbătută şi votată de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Prima colaborare dintre AUR și USRPLUS a eșuat în Senat - Votul celor două formațiuni nu a fost suficient
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

238
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
238

655
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
655

1.554
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
1.554

2.940
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
2.940

3.840
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
3.840

1.712
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.712

692
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
692

3.327
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.327

1.014
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
1.014

6.087
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
6.087

3.270
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
3.270

1.765
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.765

170
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
170
















Comentează