Producătorul de energie electrică Hidroelectrica a obţinut un profit net de 806 milioane de lei în primul semestru al acestui an, cu 11% mai puţin comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit unui raport postat pe site-ul companiei, notează Agerpres.
EBITDA (Profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare) a fost în scădere cu 26%, până la 1,251 miliarde de lei, în timp ce veniturile din exploatare au fost mai mici cu 23%, ajungând la 1,823 miliarde de lei.
"Veniturile din exploatare au scăzut în primul semestru al anului faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, ca urmare a
hidraulicităţii scăzute şi a diminuării preţului mediu de vânzare ca urmare a efectelor COVID-19, precum şi a faptului ca
Hidroelectrica a fost obligată să vândă şi mai multă energie electrică pe piaţa reglementată decât în semestrul I al anului 2019 şi la un preţ şi mai mic. Acest lucru a dus şi la diminuarea cheltuielilor de exploatare", explică reprezentanţii companiei.
Compania a produs în perioada analizată 7,136 TWh de electricitate, cu 23% mai puţin decât în primul semestru al anului trecut.
Investiţiile au crescut însă cu 32%, până la 53,5 milioane de lei. Cea mai mare creştere, de 81%, a fost în zona investiţiilor în retehnologizări şi modernizări, unde au fost alocate 20,3 milioane de lei.
Hidroelectrica este cel mai mare şi cel mai ieftin producător de energie din ţară. Compania este deţinută de statul român prin Ministerul Economiei (80% din acţiuni) şi de Fondul Proprietatea (20%).
Prifitul Hidroelectrica a scăut cu 11% în primele șase luni ale anului
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

1.114
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.114

12
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
12

1.039
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.039

14
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
14

26
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
26

2.725
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.725

2.699
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
2.699

4.268
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
4.268

34
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
34

960
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
960

2.891
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.891

1.662
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.662

2.038
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
2.038
















Comentează