Preţul gazelor din România va continua să fie mai mare decât cel de pe pieţele europene şi în primul trimestru al acestui an, a afirmat Aura Săbădău, expert în domeniul gazelor în cadrul publicaţiei de profil ICIS Londra, în cadrul unei conferinţe de profil, relatează agerpres.
"Începând cu luna mai, preţul gazelor pe piaţa din România a fost mai mare decât cel de pe pieţele internaţionale cu 9 euro pe MWh, în medie. Până şi preţul reglementat, cel care se doreşte a fi mic, populist, a fost mai mare decât cel de pe bursele europene". a precizat Săbădău, prezentă la conferinţa "Evoluţia preţului gazelor naturale prin restructurarea sectorului", organizată de publicaţia Financial Intelligence.
Potrivit acesteia, tendinţa preţurilor va fi de scădere în Europa, odată cu punerea în funcţiune, în următoarea perioada, a mai multor terminale de gaze lichefiate. "Aceste gaze lichefiate vor pătrunde până inima Europei", a arătat ea.
Expertul ICIS a mai spus că, pentru primul trimestru al anului viitor, preţul pe Bursa Română de Mărfuri este de 25 de euro pe MWh, iar, pentru bursele din Olanda şi Viena, cotaţiile sunt de circa 20 de euro pe MWh, de unde rezultă că gazele româneşti vor continua să fie mai scumpe şi în această iarnă cu circa 5 euro pe MWh.
În opinia Aurei Săbădău, principalul risc pentru această iarnă pe piaţa gazelor din România este cel politic, urmat de condiţiile meteo, de lipsa capacităţii de interconectare, incertutudinile legislative şi producţia locală insuficientă.
Preţul gazelor româneşti tranzacţionate pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) a ajuns în luna august la 106,8 lei pe MWh, în timp ce gazele tranzacţionate la Viena s-au ieftinit până la 56,2 de lei pe MWh, potrivit ultimelor date ale operatorului bursier BRM, analizate de AGERPRES.
De la începutul anului, preţul gazelor autohtone a fost în creştere, în timp ce indicele de la bursa din Viena (CEGH Front Month Index) a scăzut constant.
Astfel, în ianuarie, gazele româneşti costau la bursa de la Bucureşti 92 de lei pe MWh şi au ajuns în mai şi iunie la 101 lei, urcând la 105 lei în iulie şi 106,8 lei în august.
În acelaşi timp, gazele tranzacţionate la Viena au început anul la 122 de lei pe MWh şi au scăzut la 81 de lei în mai, 76 de lei în iunie, 63 de lei în iulie şi 56 de lei în august. Acesta este şi trendul normal, întrucât iarna consumul este mare şi preţurile cresc, iar în lunile de vară se înregistrează cele mai mici cotaţii.
În România, însă, piaţa a fost dată peste cap de OUG 114/2018, aprobată în decembrie 2018, care prevedea plafonarea la 68 de lei/MWh a gazelor de producţie internă timp de trei ani. Aceasta deşi piaţa fusese complet liberalizată încă din 2017.
Ulterior, actul normativ a fost modificat de OUG 19/2019, rămânând plafonate doar preţul gazelor româneşti pentru populaţie şi termocentrale, începând cu 1 mai 2019. Acest lucru a dus la scumpirea gazelor tranzacţionate pe bursă, destinate consumatorilor industriali.
Atât OUG 114/2018, cât şi OUG 19/2019 sunt în prezent dezbătute în Parlament.
Preţul gazelor în România va continua să fie mai mare decât în Europa, în primul trimestru din 2020 (expert)
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

1.693
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.693

2.050
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.050

33
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
33

104
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
104

53
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
53

115
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
115

83
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
83

419
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
419

38
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
38

126
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
126

17
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
17

33
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
33

29
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
29















Comentează