Preţul final al energiei electrice pentru populaţie nu va creşte de la 1 iulie, deşi tarifele de distribuţie vor fi majorate cu 2,21%, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), remis AGERPRES.
Astfel, comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, în şedinţa din 24 iunie 2019, ordinele privind ajustarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de operatorii de distribuţie concesionari.
Această ajustare a fost aprobată ca urmare a rezultatului analizei datelor transmise de operatorii de distribuţie concesionari şi a calculelor veniturilor reglementate ale acestora, în conformitate cu prevederile metodologiilor de calcul aplicabile.
Astfel, deşi tarifele de distribuţie pentru consumatorii alimentaţi la joasă tensiune vor fi ajustate cu 2,21% şi vor avea un impact pozitiv pentru siguranţa şi buna funcţionare a sistemelor de distribuţie, modificarea acestora nu va conduce la creşteri ale preţului final plătit de clienţii casnici pentru care furnizarea energiei electrice este asigurată în regim reglementat, spun oficialii ANRE.
"În cadrul preocupărilor constante pentru asigurarea unui echilibru real între obiectivele operatorilor de distribuţie concesionari şi interesele utilizatorilor beneficiari ai serviciului de distribuţie, ANRE acordă o atenţie deosebită pentru creşterea transparentizării costurilor care compun tariful de energie electrică, în vederea stabilirii unor preţuri corecte la consumatori pe bază de costuri justificate", se arată în comunicat
Preţul final al energiei electrice pentru populaţie nu va creşte de la 1 iulie
Explorează subiectul
Articole Similare

3.359
Trucul prin care poți obține bilete de avion mai ieftine: Ziua din săptămână cu cele mai ieftine zboruri
3.359

155
Canada ridică semne de întrebare față de noile reguli UE pentru pesticide
155

1.171
Undă verde cu rezerve de la Curtea Supremă: Partenerii SUA respiră precaut, companiile încă navighează în ape tulburi
1.171

48
Tinerii fermieri și provocarea PAC 2023–2027: Cum se calculează pragul de 40% al investițiilor. TVA inclus sau nu?
48

6.343
UE introduce restricții la plățile în numerar: Cum vor funcționa cumpărăturile în 2027
6.343

912
Facturi mai mici la gaze pentru români? Ce spune șeful ANRE despre noua plafonare
912

3.285
România pierde miliarde fără euro: cât plătesc românii în plus la rate și taxe și costul uriaș pentru că rămânem în afara zonei euro
3.285

428
Romprest acuză Primăria Sectorului 1 de 'denunțare unilaterală' a contractului de salubrizare
428

26
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
26

1.458
ANPC a amendat mii de firme în doar 5 zile. Nereguli grave descoperite în toată țara: mucegai, produse expirate și igienă precară
1.458

66
ANPIS încurajează consumatorii vulnerabili să solicite tichetul de 50 de lei pentru energie
66

1.098
România apasă pedala pe verde: Bugetul pe 2025, etichetat integral după criterii climatice
1.098

51
Ucraina ar putea primi împrumut de la FMI în valoare de 8,1 miliarde de dolari
51

















Comentează