Discuţiile asupra programului nuclear iranian între ministrul de externe al Iranului şi oficiali francezi în marja summitului G7 "au fost pozitive" şi "vor continua", a anunţat duminică seara Preşedinţia franceză, informează AFP preluat de agerpres.
Întrevederea a durat în jur de trei ore, iniţial cu ministrul francez de externe Le Drian, apoi cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, timp de jumătate de oră, la Primăria din Biarritz.
La finalul acestei întrevederi, Zarif s-a întors pe aeroportul din Biarritz şi a plecat cu avionul.
Palatul Elysee a precizat că mai mulţi consilieri diplomatici germani şi britanici au participat la o parte a reuniunii.
Această vizită s-a făcut "în acord" cu SUA, vehement împotriva guvernului de la Teheran. "Totul s-a jucat în câteva ore. Imediat ce a fost posibil, am informat ţările europene şi SUA. Ele au fost asociate", a adăugat Preşedinţia franceză.
Donald Trump, prezent la Biarritz, a fost informat de Emmanuel Macron, potrivit Palatului Elysee.
La rândul său, ministrul iranian al afacerilor externe, Mohammad Javad Zarif, a anunţat că a avut o întrevedere cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în marja summitului G7 care se desfăşoară la Biarritz, în sud-vestul Franţei, unde a sosit într-o vizită-surpriză duminică după-amiaza pentru a discuta asupra dosarului nuclear, informează AFP.
"Am avut o întrevedere cu Emmanuel Macron în marja summitului G7 de la Biarritz, după o discuţie detaliată" cu ministrul de externe (francez) Jean-Yves Le Drian şi cel de finanţe Bruno Le Maire, a anunţat pe Twitter şeful diplomaţiei iraniene, publicând fotografii de la întâlnire. "Drumul este greu, însă merită încercat", a adăugat Zarif.
Preşedinţia franceză: Discuţiile cu şeful diplomaţiei iraniene au fost `pozitive` şi `vor continua`
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

31
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
31

2.392
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
2.392

2.168
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
2.168

2.849
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
2.849

4.134
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
4.134

3.073
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
3.073

1.116
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
1.116

42
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
42

9.950
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
9.950

3.891
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.891

71
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
71

7.855
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
7.855

23
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
23
















Comentează