Președintele României a primit, între 11 și 19 decembrie 2025, un val de observații scrise din interiorul sistemului judiciar, într-un moment în care justiția a devenit subiect de dispută publică, alimentată de declarații contradictorii ale magistraților, poziții instituționale divergente, reacții ale societății civile și articole de presă, inclusiv o investigație jurnalistică.
Sinteza publicată
Documentul de sinteză (integral, AICI) dat publicității la 21 decembrie 2025 vorbește despre 320 de emailuri înregistrate până la 20 decembrie, dintre care peste 135 ar proveni de la mai mult de 250 de magistrați, activi sau retrași din activitate, care au transmis „opinii, sugestii, reclamații”.
Mesajele au venit dintr-o hartă profesională extinsă, din 27 de instanțe și 14 parchete, de la judecătorii până la curți de apel, inclusiv din structuri de parchet precum DNA și DIICOT, dar și din parchete pe lângă judecătorii, tribunale și curți de apel. Sinteza consemnează explicit că există și contribuții anonime, astfel încât este posibil ca proveniența reală să fie mai largă decât lista menționată, iar numărul magistraților care au transmis observații nu poate fi determinat cu certitudine, inclusiv pentru că unele mesaje au fost formulate la plural, în numele unor grupuri.
În paralel, a existat și un aflux consistent de emailuri de la cetățeni și alți actori ai sistemului, de la avocați și polițiști până la avertizori de integritate, executori, grefieri și reprezentanți ai societății civile, relatând experiențe directe cu justiția și cu alte autorități publice. În sinteză se notează că o parte dintre aceste semnalări sunt grave și ar impune, ulterior, analiză aprofundată, dialog și, după caz, sesizarea autorităților de control competente, însă raportul central rămâne ancorat în ceea ce a venit dinspre magistrați: un tablou al vulnerabilităților structurale care, în percepția expeditorilor, afectează independența internă, meritocrația și încrederea publică.
O consultare la Cotroceni, între rol constituțional și presiune publică
Sinteza își fixează cadrul în rolul constituțional al Președintelui de a veghea la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice, insistând, prin trimitere la un aviz consultativ al CCR, că aceste funcții nu sunt „pasive”, ci implică activitate concretă. Tot în acest cadru e invocat Raportul Comisiei Europene privind statul de drept în 2025, cu accent pe deteriorarea percepției publice asupra independenței justiției față de 2024 și pe datele Eurobarometru despre corupție, care indică o percepție ridicată a corupției și a impactului ei în viața de zi cu zi.
Raportul precizează explicit ce nu face: nu stabilește vinovății, nu califică fapte ca legale sau ilegale, nu conține judecăți de valoare și nu substituie competențele CSM, Inspecției Judiciare, Ministerului Justiției, parchetelor ori instanțelor. El redă strict observațiile primite, într-o formă coerentă și centralizată, cu intenția de a identifica tipare recurente și vulnerabilități structurale, iar corelarea punctuală între sesizări și riscurile de ordin constituțional ar exista într-o anexă destinată strict Președintelui, tocmai pentru a evita devoalarea identității expeditorilor.
Sinteza arată că accesul la observațiile primite a fost restrâns la un departament însărcinat cu procesarea lor, iar consultarea integrală ar aparține exclusiv Președintelui. Motivația nu e birocratică, ci teama că simpla semnalare a disfuncționalităților poate genera consecințe în carieră, de la cercetări disciplinare și blocaje la promovare până la probleme la delegare sau detașare.
„Mi-e frică”: clima internă, tăcerea și mecanismele de inhibare
Prima concluzie generală notată în sinteză este existența unei frici instituționale, exprimată în formule directe, uneori dramatice, și care explică de ce unii magistrați au ales să rămână anonimi sau să ofere doar instanța ori circumscripția de proveniență. Sunt redate fragmente în care expeditorii vorbesc despre „teama de consecințe” și „frica de represalii”, iar raportul indică inclusiv exemple recente invocate ca semnale de avertisment: sesizarea Inspecției Judiciare în mai puțin de 24 de ore după difuzarea investigației jurnalistice, respectiv episodul recuzării judecătoarei Moroșanu, perceput ca reacție la exprimarea unei poziții de solidarizare.
În același timp, sinteza subliniază că magistrații nu cer intervenții în cariere individuale, ci „restabilirea unor garanții instituționale” legate de independența în desfășurarea activității, mai ales pentru judecători. Nu este descris un conflict despre soluțiile din dosare, ci despre felul în care cariera și administrarea internă pot produce presiuni indirecte, cu efect de disciplinare și conformare.
Raportul susține că nu e vorba de incidente izolate, ci de un cumul de vulnerabilități structurale care ar eroda independența internă, calitatea actului de justiție și încrederea publică. În limbajul expeditorilor, mecanismele informale sunt descrise mai dure decât apar din exterior, iar tăcerea majorității nu ar fi semn de achiesare, ci strategie de autoprotecție: mulți ar evita să se expună într-un sistem în care restanțele de motivare, erorile inevitabile sub volum, programul flexibil sau aspirațiile de promovare pot fi percepute ca pârghii de control.
Unde se rupe meritocrația: transparență redusă, „gatekeeping” și rolul Inspecției Judiciare
Sinteza grupează riscurile în jurul câtorva noduri, cum ar fi transparență redusă și criterii insuficient obiective în zone sensibile ale carierei, de la delegare și detașare până la numiri în conducere și promovări; apoi un fenomen descris ca „gatekeeping”, în care interviurile și rapoartele Inspecției Judiciare sunt percepute ca un veto cu motivare îndoielnică sau inexistentă și predictibilitate redusă. În aceeași logică, se semnalează lipsa unor metodologii standardizate de adoptare și comunicare a deciziilor administrative, cu acces limitat la înregistrări, comisii, motivări, acte privind schimbarea completelor și documente de administrare internă.
Efectul agregat, așa cum apare în sinteză, este unul descurajant, un risc de inhibare a dreptului de a candida, de a contesta și, mai larg, asupra libertății de exprimare, pe fondul semnalelor disciplinare ori instituționale și al consecințelor negative în carieră. În fundal se află și presiunea volumului de muncă, care, potrivit observațiilor, reduce calitatea, crește vulnerabilitatea la întârzieri și erori, iar în unele situații poate fi folosită ca pretext pentru declanșarea de anchete disciplinare atunci când un magistrat se află în dezacord cu propunerile conducerii.
În mesajele citate parțial apar formule care descriu o ierarhie informală, cu președinți, vicepreședinți și șefi de secție percepuți drept „mici dumnezei”, cu colegii de conducere despre care se spune că „practic nu mai există”, cu un sistem de „recompensă și pedeapsă” și cu raportul Inspecției Judiciare ca semnal al „soartei candidatului”. Raportul avertizează că unele relatări sunt insuficient dezvoltate sau neprobate în sine, dar că altele conțin elemente verificabile prin demersuri ulterioare, inclusiv prin indicarea unor persoane, instituții, dosare sau repere temporale.
Legile din 2022 ca „cauză structurală”: cum se concentrează puterea în instanțe
O parte importantă a sintezei fixează drept cauză structurală arhitectura adusă de legile justiției din 2022, despre care mai mulți expeditori spun că au reconfigurat conducerea instanțelor și au concentrat puterea decizională. Este descris un model în care președintele instanței desemnează vicepreședinții și președinții de secție, iar împreună aceștia formează o majoritate confortabilă în colegiul de conducere, ceea ce ar goli colegiul de legitimitate democratică și rol efectiv, transformându-l din organ reprezentativ într-un mecanism preponderent controlat de echipa de conducere.
În această cheie, sinteza explică mecanismul de selecție a președinților de instanțe ca fiind unul centralizat, sub controlul CSM, în special al Secției pentru judecători, fără alegerea președintelui de către colectivul instanței. Rolul Inspecției Judiciare apare ca esențial prin rapoarte care, deși formal nu sunt sancțiuni, pot influența decisiv percepția asupra candidatului, în timp ce interviul în fața Secției pentru judecători este descris ca etapă determinantă, criticată pentru lipsa criteriilor clare, a grilelor transparente și a motivărilor substanțiale. Controlul judiciar în contencios administrativ, deși existent, este prezentat ca limitat la legalitatea formală, fără a pătrunde în „temeinicia” aprecierilor.
Sinteza leagă aceste mecanisme de efecte politice interne, nu în sens partinic, ci în sensul guvernării interne a sistemului: conformism generalizat, uniformitatea „suspectă” a voturilor la alegerile pentru CSM, succes aproape automat al candidaților susținuți de structurile de conducere. În interpretarea redată în raport, nu soluțiile judiciare sunt dirijate, ci cariera și administrarea devin terenul în care dependența de ierarhia internă poate genera autocenzură și aliniere.
Promovarea și delegarea: de la evaluări subiective la „ocupare de facto”
În materia promovării, sinteza evidențiază o ruptură față de ideea clasică de examen scris, anonimizat, cu subiecte standardizate și bareme verificabile. Promovarea efectivă este descrisă ca bazată pe evaluarea activității profesionale, inclusiv a hotărârilor, prin comisii constituite la nivelul curților de apel, cu o influență semnificativă a conducerilor instanțelor și un rol important al raportului Inspecției Judiciare. În plus, se notează decalajul creat după promovările „pe loc” din 2022, când mulți judecători ar fi dobândit grade profesionale superioare fără să poată ocupa efectiv posturi corespunzătoare, ceea ce ar fi împins sistemul spre soluții administrative precum delegarea.
Delegarea este unul dintre cele mai sensibile puncte, pentru că, deși concepută ca măsură temporară și excepțională, apare în observațiile magistraților ca instrument folosit extensiv, cu prelungiri succesive, până la transformarea într-un mecanism de ocupare „de facto” a posturilor sau chiar a funcțiilor de conducere, fără concurs. Sinteza insistă asupra absenței criteriilor legale clare de selecție și departajare, asupra lipsei unei proceduri concurențiale și asupra motivării comparative atunci când există mai multe cereri, precum și asupra dificultății de a contesta refuzul sau neprelungirea delegării, deși consecințele asupra carierei pot fi majore.
Dincolo de carieră, raportul notează efecte asupra funcționării actului de justiție, mai ales în penal, unde schimbarea completelor pe fondul încetării delegării poate afecta continuitatea și poate impune readministrarea probelor. În același timp, delegarea ar putea bloca posturi care altfel ar fi scoase la promovare sau ar complica transferurile, alimentând dependența de decizii administrative percepute ca netransparente. În citate apar acuzații despre delegări folosite ca recompensă, despre îndepărtarea judecătorilor incomozi și despre „direcții clare” oferite în interior pe tipuri de dosare, toate formulate în registrul percepțiilor și al relatărilor care, spune raportul, trebuie tratate cu rezervă, dar nu ignorate.
CSM și Inspecția Judiciară: garant formal, putere fragmentată, responsabilitate diluată
Sinteza descrie o diferență între rolul formal al Plenului CSM și puterea decizională a secțiilor, care gestionează cariera, promovările, numirile în funcții de conducere, delegările, detașările și disciplinarul. În această arhitectură, expeditorii ar percepe că Plenul nu are pârghii efective pentru a corecta decizii ale secțiilor considerate arbitrare, iar Inspecția Judiciară, deși formal sub controlul Plenului prin numirea conducerii, funcționează operațional în procedurile care cântăresc decisiv în carieră.
Pentru o parte dintre magistrați, Inspecția Judiciară nu mai este văzută ca mecanism de autoreglare, ci ca mijloc de presiune, disuasiune și reducere la tăcere a celor care contestă sau critică. Critica vizează și modul de selectare a inspectorilor, perceput ca subiectiv, inclusiv printr-un interviu eliminatoriu, precum și ideea de răspundere insuficientă a inspectorilor, în condițiile în care finalitatea acțiunilor disciplinare poate fi infirmată ulterior de instanțe.
În același capitol apare și tema cercetării infracțiunilor comise de magistrați, descrisă ca nefuncțională și lipsită de resurse, precum și o observație privind propunerile Plenului către procurorul general pentru procurorii care efectuează urmărirea penală în astfel de cauze, unde unii expeditori sugerează că au existat respingeri nejustificate sau criterii non-meritocratice. Este una dintre acele zone în care sinteza trimite implicit la nevoia unei verificări tehnice, fără să tranșeze vinovății.
Dosare prescrise, anticorupție și avertizori: fisurile din afara „cartei interne” a carierei
Pe lângă mecanismele de carieră, raportul reține semnalări despre prescripția răspunderii penale, cu o recapitulare a cadrului creat după deciziile CCR și lipsa de intervenție legislativă, urmată de clarificarea ÎCCJ privind aplicarea legii penale mai favorabile, ceea ce a condus, în practică, la închiderea unui număr mare de dosare și la un impact sever în percepția publică. În sinteză, această problemă este prezentată ca exemplu de necorelare legislativă care apasă sistemic asupra justiției și amplifică neîncrederea.
În zona anticorupției, sunt redate observații despre competențele limitate ale ofițerilor DGA în cercetarea penală prin delegare, pe baza unei decizii ÎCCJ din iunie 2025 care fixează competența DGA în limitele OUG 120/2005. Unii magistrați susțin, potrivit sintezei, că extinderea competențelor DGA și clarificarea regimului poliției judiciare ar întări capacitatea operațională în dosarele de corupție, în condițiile în care DGA are resurse umane specializate și tehnică specifică, iar restricțiile ar echivala cu o frânare a luptei anticorupție. În oglindă, este menționată și nevoia de proceduri meritocratice pentru detașarea polițiștilor la DNA.
În fine, raportul marchează un punct sensibil pentru cultura instituțională - protecția avertizorului în interes public. Sunt amintite observații potrivit cărora, în 2025, CSM ar fi însușit o interpretare de inaplicabilitate a normelor privind avertizorii în cazul instanțelor, ceea ce este perceput ca factor de presiune. Sinteza notează, în același timp, că pe site-ul Inspecției Judiciare Legea 361/2022 figurează la legislația aplicabilă, semn că subiectul este cel puțin neclar și reclamă clarificare normativă sau instituțională.
Un nucleu comun de reformă: descentralizare, proceduri competitive și transparență
Deși raportul anunță că nu sintetizează propunerile legislative eterogene într-o formă exhaustivă, el identifică totuși un „nucleu comun” repetitiv, cum ar fi descentralizarea puterii interne prin întărirea colegiilor de conducere și reprezentativitate efectivă, limitarea delegărilor și detașărilor prin proceduri competitive și motivări transparente, competiție reală pentru toate funcțiile de conducere, revenirea la probe mai obiective în promovare, inclusiv reducerea ponderii interviului sau standardizarea lui, plus publicitatea comisiilor și a actelor relevante.
În aceeași logică apar reformarea Inspecției Judiciare, cu proceduri predictibile și răspundere pentru inspectorii a căror activitate este infirmată, management coerent al resursei umane și logisticii, clarificarea cadrului privind investigarea corupției în rândul magistraților, protecția avertizorilor, stabilizarea cadrului penal pentru a preveni prescripția și recalibrarea competențelor instanțelor pentru degrevare. În subtext, toate acestea descriu un sistem în care magistrații reclamă mai puțină dependență de ierarhia administrativă și mai multă verificabilitate a deciziilor care le pot modela cariera.
Sinteza se încheie cu o promisiune instituțională, nu cu o concluzie morală. Președintele ar urma să inițieze un dialog structurat cu autoritățile competente, să solicite evaluări tehnice și juridice și să susțină, după caz, demersuri de adaptare legislativă pentru funcționarea transparentă și echilibrată a sistemului judiciar. Între timp, documentul lasă în urmă o imagine dublă. Pe de o parte, o confesiune colectivă despre frică și conformism; pe de altă parte, o listă de mecanisme administrative care, chiar și atunci când sunt legale în formă, sunt descrise ca vulnerabile în substanță. Miza, așa cum reiese din mesajele adunate la Cotroceni, nu este doar cariera unui magistrat, ci credibilitatea unei instituții care funcționează, în percepția publică și a profesioniștilor ei, la limita dintre independență formală și dependență internă.
Comentează