Într-un discurs plin de atacuri la adresa ideologiilor de stânga şi liberale în care şi-a acuzat contestatarii că urmăresc să impună o revoluţie culturală, preşedintele Donald Trump a anunţat joi un nou plan federal de educaţie care să încurajeze "educaţia patriotică", informează dpa preluat de agerpres.
"Tinerii noştri vor fi învăţaţi să iubească America cu toată inima şi din tot sufletul", a declarat Trump.
El a povestit cum activişti de stânga, în timpul protestelor împotriva brutalităţii poliţiei şi a rasismului din timpul verii, au dărâmat statui ale unor personaje istorice importante şi, de asemenea, şi-a atacat oponenţii care, în opinia sa, zugrăvesc imaginea unei Americi rasiste, bazate pe opresiune.
Preşedintele Donald Trump a vizitat sediul Arhivelor Naţionale, unde se află originalul Declaraţiei de Independenţă şi a Constituţiei, pentru a ţine acest discurs cu prilejul aniversării semnării Constituţiei, în 1787. Preşedintele american a anunţat, cu această ocazie, că va crea o "comisie naţională pentru promovarea educaţiei patriotice".
În SUA două mari subiecte suscită dezbateri aprinse în prezent: rasismul şi cât de profund este acesta înrădăcinat în structurile statului, precum şi moştenirea din epoca sclaviei.
Preşedintele Trump doreşte să creeze o comisie pentru promovarea unei `educaţii patriotice`
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Iranul amenință direct populația din Marea Britanie, țară în care trăiesc mulți români: Decizia lui Starmer pune în pericol cetățenii
0

364
A fost găsit cel mai bătrân om din lume: Are toate viciile despre care se spune că scurtează viața. Nu ia niciun medicament
364

403
Analiză: Cum s-a transformat războiul din Iran într-o problemă scăpată de sub control pentru Trump
403

782
Destinațiile de lux mai râvnite decât Dubai: Goniți de război, bogații lumii au găsit noi refugii, mult mai exclusiviste
782

10
Studiu: Rata de topire a gheţarilor din Himalaya s-a dublat din anul 2000
10

1.300
Răsturnare de situație: După amenințările lui Trump, Marea Britanie cedează și îi lasă pe americani să folosească bazele pentru atacuri asupra Iranului
1.300

4.081
Armata iraniană lansează o amenințare fără precedent: "Nu vor mai fi în siguranţă nici măcar în timpul călătoriilor sau în vacanţe"
4.081

1.213
Trump consideră că SUA au câștigat războiul cu Iranul: 'Le-am distrus totul. Nu ştiu dacă ar fi posibil să fii lovit şi mai tare'
1.213

1.184
La Pentagon se fac pregătiri pentru o inazie terestră în Iran: Se așteaptă doar ordinul lui Donald Trump
1.184

1.219
Vladimir Putin își trimite ”umbra” la Budapesta, pentru a supraveghea alegerile: Viktor Orban are mari emoții
1.219

1.598
Trump estimează că Iranului i-ar trebui "zece ani" pentru a se reconstrui după război: "Dacă rămânem mai mult timp, nu îşi vor mai reveni niciodată"
1.598

1.917
Ucraina face un pas strategic major și își extinde prezența militară în Orientul Mijlociu
1.917

5.790
VIDEO Rumoare în lumea islamică: Iranul lovește în zona locurilor sfinte din Orașul Vechi al Ierusalimului
5.790
















Comentează