Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in le-a cerut luni SUA şi Coreii de Nord să reia cât mai rapid discuţiile cu privire la denuclearizare, după eşecul summitului dintre Donald Trump şi Kim Jong Un, desfăşurat săptămâna trecută la Hanoi, transmite AFP preluată de Agerpres.
În urmă cu doi ani, când a devenit preşedinte, Moon a susţinut dialogul cu Phenianul într-o perioadă în care Peninsula Coreeană era în pragul unui război nuclear.
''Sperăm că cele două ţări (SUA şi Coreea de Nord) vor continua dialogul şi că liderii lor se vor reîntâlni curând pentru a ajunge la un acord care nu a fost posibil de data asta'', a spus şeful statului sud-coreean, într-o reuniune guvernamentală.
''Cred că discuţiile între SUA şi Nord vor ajunge în final la un acord, dar le cer responsabililor să lucreze pentru reluarea discuţiilor tehnice dintre SUA şi Nord întrucât o întrerupere lungă a discuţiilor sau un impas nu sunt niciodată favorabile'', a adăugat liderul de la Seul.
Trump şi Kim s-au întâlnit miercuri şi joi în capitala vietnameză pentru a discuta despre denuclearizarea Coreii de Nord, dar acest al doilea summit, venit la opt luni după prima lor întâlnire de anul trecut din Singapore, s-a încheiat brusc şi fără o declaraţie comună, cum era prevăzută iniţial.
Cele două părţi îşi pasează una alteia responsabilitatea eşecului. Trump a afirmat că Phenianul a cerut ridicarea tuturor sancţiunilor care i-au fost impuse din cauza programelor sale nuclear şi balistic, în timp ce Coreea de Nord a insistat că nu a cerut decât o ridicare "parţială" a acestor rest
Preşedintele sud-coreean cere o reluare rapidă a discuţiilor dintre Washington şi Phenian
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

6
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
6

272
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
272

15
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
15

23
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
23

427
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
427

1.893
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
1.893

238
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
238

101
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
101

2.568
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
2.568

2.256
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
2.256

22
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
22

1.455
Slovacia s-a sucit: Renunţă să blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei
1.455

32
UE nu vede îngrijorări imediate privind aprovizionarea cu petrol, în ciuda perturbărilor suferite de Iran
32
















Comentează