Preşedintele Joe Biden a condamnat luni deturnarea "scandaloasă" spre Minsk a unui avion de linie european pentru a aresta un opozant al regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko şi a cerut eliberarea imediată a acestuia, informează AFP.
"Statele Unite condamnă în modul cel mai ferm deturnarea avionului şi arestarea" jurnalistului Roman Protasevici, a declarat liderul de la Casa Albă într-un comunicat.
"Acest eveniment scandalos şi înregistrarea video pe care domnul Protasevici pare să o fi făcut sub constrângere sunt atacuri ruşinoase asupra opoziţiei politice şi a libertăţii presei", a continuat Joe Biden, exprimându-şi sprijinul faţă de sancţiunile adoptate de Uniunea Europeană împotriva regimului de la Minsk şi solicitând eliberarea tânărului jurnalist.
"Mă alătur numeroaselor cereri pentru o anchetă internaţională care să stabilească faptele. Salut ştirea potrivit căreia Uniunea Europeană a solicitat sancţiuni economice ţintite şi alte măsuri şi i-am cerut echipei mele să ia în considerare opţiuni adecvate pentru a-i face să dea socoteală pe cei responsabili, în strânsă coordonare cu Uniunea Europeană, cu alţi aliaţi şi parteneri şi organizaţii internaţionale", a adăugat preşedintele american.
Liderii UE au decis luni seara să închidă spaţiul aerian pentru avioanele din Belarus şi să adopte un nou set de sancţiuni împotriva regimului Lukaşenko, recomandând totodată companiilor europene să ocolească spaţiul aerian al Belarusului.
La rândul său, consilierul american pentru securitate naţională Jake Sullivan a discutat cu lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil în Lituania, pentru a exprima "sprijinul puternic al SUA" pentru solicitările legate de "democraţie, drepturile omului şi libertăţi fundamentale" ale poporului belarus, potrivit unui comunicat al Casei Albe.
Preşedintele SUA condamnă deturnarea avionului Ryanair; consilierul Jake Sullivan asigură de sprijin opoziţia belarusă
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

63
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
63

20
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
20

24
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
24

910
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
910

130
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
130

2.153
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
2.153

35
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
35

2.023
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
2.023

178
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
178

2.312
Ucraina a atacat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
2.312

104
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
104

2.035
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
2.035

1.208
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
1.208
















Comentează