Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a declarat marţi că speră ca recrutarea lui Kylian Mbappe va fi ''rezolvată'' în ianuarie, el reiterând dorinţele atacantului francez de a juca pentru ''galactici'', însă ulterior el a venit cu unele precizări, scrie AFP.
''În ianuarie, vom avea ştiri de la Mbappe. Sperăm că pe 1 ianuarie totul să se poată rezolva'', a spus Perez, însă ulterior el a venit cu unele precizări. ''Cuvintele mele au fost interpretate greşit. Ceea ce am spus este că trebuie să aşteptăm până anul viitor pentru a afla veşti, avem respect pentru PSG cu care avem relaţii bune'', a menţionat Perez.
Atacantul naţionalei de fotbal a Franţei, Kylian Mbappe (PSG), a spus că ar părăsi clubul doar pentru Real Madrid şi susţine că de două luni nu a mai avut discuţii cu gruparea spaniolă.
''În vară ambiţiile mele erau clare, doream să plec şi clubul să aibă timp să aducă pe cineva în locul meu. În momentul de faţă viitorul meu nu mai este pentru mine o prioritate. Am crezut că aventura mea (cu PSG) s-a încheiat. Am vrut să descoperă altceva. Am dat totul la PSG şi cred că am făcut-o bine. Plecarea era următorul pas logic. Sunt ataşat de PSG şi dacă era să plec o făceam doar pentru Real Madrid'', a declarat Mbappe.
Starul fotbalului francez Kylian Mbappe a recunoscut în premieră, luni, într-un interviu acordat postului de televiziune RMC Sport, că le-a cerut conducătorilor clubului Paris Saint-Germain să fie lăsat să plece la o altă echipă în această vară, însă s-a lovit de refuzul acestora.
"Am cerut să plec pentru că, din momentul în care nu am dorit să-mi prelungesc contractul, am vrut ca clubul să obţină o indemnizaţie de transfer pentru un înlocuitor de calitate. PSG este un club care mi-a oferit multe, am fost întotdeauna fericit în cei patru ani petrecuţi aici şi încă sunt", a declarat Mbappe, care a fost intervievat de fostul internaţional francez Jerome Rothen.
"Le-am spus că vreau să plec şi am făcut acest lucru încă de la sfârşitul lunii iulie. Personal, m-a deranjat faptul că s-a spus că am făcut acest lucru în ultima săptămână a lunii august. I-am anunţat destul de devreme pentru că am vrut ca toată lumea să iasă în câştig, să se facă o afacere bună şi să fim mulţumiţi cu toţii", a adăugat decarul lui PSG.
Presa spaniolă a dezvăluit în această vară că Real Madrid a oferit 170 milioane de euro în schimbul lui Kylian Mbappe, însă conducătorii lui PSG au refuzat această sumă, iar acum riscă să-l piardă gratis pe jucător, al cărui contract expiră la finalul sezonului.
Preşedintele lui Real Madrid speră ca recrutarea lui Mbappe să fie rezolvată în ianuarie
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

6
FRF a anunțat plecarea lui Mircea Lucescu de la naționala României: 'Aflați în curând cine va fi. Să-i mulțumim lui nea Mircea'
6

28
LeBron James a mai bătut un record. L-a depășit pe Kareem Abdul-Jabbar
28

43
Leo Messi, gol și pasă de gol pentru Argentina. Marcator în 21 de ani consecutivi la națională
43

51
Ianis Hagi: Ne dorim ca România să nu-şi piardă încrederea în noi / Ce spune despre viitorul selecţioner
51

64
Răzvan Marin, după meciul cu Slovacia: Duminică a fost un şoc pentru noi toţi. Îi dorim multă sănătate lui Mircea Lucescu
64

70
Gattuso, după ce Italia a ratat încă un turneu final al CM: Doare. Aveam nevoie de această calificare
70

4.043
Italia, de patru ori campioană mondială, a ratat pentru a treia oară consecutiv prezența la Cupa Mondială. Ultimele patru țări calificate
4.043

1.850
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
1.850

138
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
138

26
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
26

83
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
83

30
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
30

59
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
59
















Comentează