Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş şi şefii celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu şi Valeriu Zgonea, au fost invitaţi de autorităţile vrâncene să participe la manifestările ce vor avea loc în Piaţa Unirii din Focşani, pe 24 ianuarie, la împlinirea a 157 de ani de la Unirea Principatelor.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, şi prefectul Nicuşor Halici au trimis invitaţii similare şi miniştrilor din Guvernul Cioloş, membrilor Curţii Constituţionale, Consiliului Superior al Magistraturii, ambasadorilor acreditaţi în România, Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, precum şi preşedinţilor de consilii judeţene.
Programul manifestărilor dedicate împlinirii a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române va începe în Focşani pe 24 ianuarie, la ora 15,30, cu o scenetă dedicată 'Micii Uniri', va continua cu alocuţiunile oficialităţilor administraţiei publice centrale şi locale iar, la final, invitaţii şi publicul vrâncean urmează a se prinde în Hora Unirii.
Legea pentru declararea zilei de 24 ianuarie Ziua Unirii Principatelor Române a fost adoptată în 3 decembrie 2014 drept drept zi de sărbătoare naţională de Camera Deputaţilor, în calitate de for legislativ decizional, cu 276 de voturi 'pentru', 4 'împotriva' şi 11 abţineri.
"Era firesc un asemenea demers, având în vedere că Unirea Principatelor Române, prin actul de la 24 ianuarie din Focşani, a declanşat procesul istoric care a dus la România Mare în data de 1 decembrie 1918, constituită tot după evenimente istorice petrecute pe teritoriul Vrancei în 1917. A fost, aşadar, voinţa vrâncenilor în special şi a românilor în general ca ziua de 24 ianuarie să devină sărbătoare naţională. Acum este menirea noastră să marcăm cum se cuvine, prin unire de spirit şi bucurie în suflete, evenimentul", a declarat, pentru AGERPRES, presedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan.
Preşedintele Iohannis şi premierul Cioloş, invitaţi de Ziua Unirii la Focşani
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

831
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
831

1.212
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
1.212

1.574
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.574

2.814
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
2.814

3.110
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.110

972
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
972

1.389
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.389

90
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
90

660
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
660

2.273
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
2.273

1.061
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.061

1.559
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.559

2.081
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
2.081















Comentează