Preşedintele francez Emmanuel Macron îşi prezintă marţi principalele axe din politica externă franceză, după debuturi pe scena internaţională marcate de iniţiative neaşteptate care au sedus sau iritat şi ale căror efecte rămân a fi verificate, notează duminică, într-un comentariu, AFP, scrie agerpres.ro.
La o zi după un summit UE-Africa, preşedintele francez va susţine un discurs la Palatul Elysee, în faţa a circa 200 de ambasadori francezi veniţi la Paris pentru o reuniune anuală ce le fixează foaia de parcurs.
În mai puţin de patru luni de când se află la putere, Macron, novice în materie de politică externă, a fost extrem de remarcat pe plan internaţional, fiind rând pe rând ba seducător, ba autoritar sau chiar virulent, după cum a demonstrat-o critica sa de vineri la adresa Poloniei, care la rândul său l-a acuzat de aroganţă.
Pro-european revendicat, preşedintele de 39 de ani care se prezintă ca o incarnare a unei reînnoiri politice, este aşteptat cu interes şi curiozitate la această reuniune, iar primii săi paşi au sedus: primit călduros în sânul UE destabilizată de Brexit, salutat pentru modul în care i-a strâns ostentativ mâna lui Donald Trump sau pentru că l-a sfidat pe liderul rus Vladimir Putin, interpelându-l cu privire la drepturile omului.
"Macron a avut o intrare reuşită pe scena internaţională în termeni de stil, iar în diplomaţie stilul este important. Datorită lui, Franţa este din nou auzită", a declarat fostul ambasador Michel Duclos, consultant la Institutul Montaigne.
Pe acest fond, nucleul dur al "macronismului" se articulează în jurul Europei şi a dorinţei de a-i reda impulsul şi credibilitatea datorită relansării cuplului franco-german.
Cu toate acestea, Europa nu se rezumă la relaţia franco-germană, subliniază directorul Institutului Francez pentru Relaţii Internaţionale, Thomas Gomart, amintind că "relaţia este una dificilă cu Italia", pe marginea chestiunii migraţiei sau mizelor industriale şi navale.
În ceea ce priveşte Siria, Macron, care l-a primit pe Vladimir Putin la Versailles foarte repede după ce a fost ales, a reafirmat în nenumărate rânduri că prioritatea Franţei este lupta antijihadistă şi a afişat o atitudine "pragmatică" în ceea ce priveşte preşedintele Bashar al-Assad.
Însă mâna întinsă Moscovei pentru cooperare în lupta împotriva terorismului sau destructurarea totală a arsenalului chimic sirian nu a avut încă o continuare concretă.
De asemenea, în ceea ce priveşte SUA ale lui Donald Trump, Macron a atras simpatii poziţionându-se drept un vehement susţinător al Acordului de la Paris privind clima, însă în acelaşi timp el a întins covorul roşu pentru efervescentul locatar de la Casa Albă, incitat de onoare la 14 iulie la Paris.
Această tactică este menită să menţină legătura cu imprevizibilul preşedinte american şi de a nu-l izola şi mai mult pe scena internaţională, a subliniat Palatul Elysee. Cu toate acestea, Trump nu dă impresia că ar dori să readucă SUA în Acordul de la Paris.
Preşedintele francez Emmanuel Macron îşi prezintă marţi principalele priorități diplomatice
Explorează subiectul
Articole Similare

4
Cetățean britanic, condamnat la 13 ani de închisoare în Rusia pentru că a luptat în Ucraina
4

11
Taiwanul, zguduit de un cutremur de 5,1 grade; nu au fost raportate pagube imediate
11

27
Epidemie de gripă în Franța: autoritățile avertizează asupra unui 'impact puternic' asupra spitalelor de Crăciun
27

131
Avionul cu care premierul slovac a venit la summitul UE de la Bruxelles, avariat puternic într-un accident pe pista aeroportului
131

25
Calitatea aerului, "periculoasă" în mai multe zone din Ungaria
25

2.525
Discuții despre un al treilea mandat de președinte al lui Trump: liderul SUA a primit o carte în care sunt analizate scenariile
2.525

31
UE şi Balcanii de Vest îşi reafirmă cooperarea pe fondul tensiunilor geopolitice
31

81
Zelenski: Împrumutul pentru reparații va fi folosit de Ucraina dacă războiul se încheie
81

49
Germania pregătește o emisiune record de titluri de stat, de peste 500 de miliarde de euro
49

1.907
FOTO Atac masiv cu drone: Rusia a provocat victime și pagube semnificative în mai multe regiuni ale Ucrainei
1.907

88
NASA nu a reuşit încă să restabilească legătura cu sonda orbitală MAVEN
88

56
Metodă nouă pentru combaterea bolilor: separarea mai eficientă a țânțarilor masculi de femele
56

92
Gaza sub apă și frig: Copiii mor în adăposturi improvizate
92





















Comentează