Preşedintele Chinei, Xi Jinping, promite întărirea parteneriatului strategic cu Indonezia, pe fondul tensiunilor cu SUA

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 13-04-2025 10:49

Actualizat: 13-04-2025 13:49

Article thumbnail

Sursă foto: Pinterest

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a promis consolidarea parteneriatului strategic cu Indonezia, într-o convorbire telefonică avută duminică cu preşedintele indonezian Prabowo Subianto, înaintea unui turneu în alte state din Asia de Sud-Est, în contextul tensiunilor comerciale cu Statele Unite, a anunţat agenţia oficială Xinhua, citată de Reuters, potrivit News.ro.

Potrivit sursei chineze, Xi i-a transmis lui Prabowo că relaţia bilaterală are o semnificaţie strategică şi un impact la nivel global. Cei doi lideri şi-au adresat reciproc felicitări cu ocazia marcării a 75 de ani de relaţii diplomatice între China şi Indonezia.

Convorbirea a avut loc într-un context în care Beijingul încearcă să convingă alte ţări să adopte o poziţie comună împotriva tarifelor de import impuse de preşedintele american Donald Trump.

Totodată, Xi Jinping urmează să viziteze, începând de luni, alte state din Asia de Sud-Est, Vietnam, Malaezia şi Cambodgia, cu scopul de a consolida relaţiile cu unii dintre cei mai apropiaţi vecini ai Chinei, pe fondul intensificării tensiunilor comerciale cu Statele Unite.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri