Preşedintele american Joe Biden intenţionează să reevalueze săptămâna aceasta lista societăţilor chineze în care americanii sunt autorizaţi să investească, în contextul în care noua administraţie de la Washington are în vedere o revizuire a relaţiilor, menţinând totodată presiunea asupra Beijingului, relatează joi AFP, citat de agerpres.
Predecesorul lui Biden, Donald Trump, a interzis investiţiile americane în 31 de societăţi chineze despre care se crede că aprovizionează sau susţin complexul militar şi de securitate al Chinei. Lista include o serie de mari grupuri din domeniul construcţiilor, telecomunicaţiilor sau tehnologiei informaţiei, cum sunt China Railway Construction, China Mobile, China Telecom sau compania de supraveghere video Hikvision.
A fost una din măsurile Casei Albe menite să contracareze ascensiunea Chinei, dar care a tensionat şi mai mult relaţiile sino-americane.
Reforma introdusă de administraţia Biden va presupune ca Departamentul Trezoreriei să întocmească o listă a companiilor care să fie supuse la sancţiuni financiare, în funcţie de relaţiile lor cu societăţi chineze din sectoarele apărării şi tehnologiilor de supraveghere, a relatat Bloomberg News, menţionând că semnătura preşedintelui american este de aşteptat în cursul acestei săptămâni.
Până acum, sancţiunile şi ţintele lor erau decise în baza unui raport publicat de Departamentul Apărării, mandatat de Congres.
Reforma vine după succesul a două contestaţii în justiţie introduse de societăţi chineze, Biden explicând că vrea să se asigure că sancţiunile sunt indiscutabile din punct de vedere juridic.
Joe Biden va păstra probabil în cea mai mare parte lista existentă, dar Oficiul pentru controlul activelor străine din cadrul Departamentului Trezoreriei va adăuga noi societăţi, după consultări cu Departamentul Apărării şi cel de Stat.
Deşi administraţia sa a ales o abordare mai diplomatică faţă de China decât administraţia lui Trump, Biden a afirmat că doreşte să menţină o linie mai strictă în mai multe domenii, între care apărarea şi tehnologiile.
De altfel, o atitudine mai fermă faţă de China este unul din puţinele puncte de consens între cele două partide din legislativul american, congresmenii fiind hotărâţi să stea cu ochii pe creşterea influenţei Chinei pe plan mondial, notează AFP.
Senatorii republicani Tom Cotton şi Marco Rubio au prezentat mai devreme săptămâna aceasta, împreună cu democraţii Gary Peter şi Mark Kelly, o scrisoare bipartizană în care cer administraţiei de la Casa Albă să publice o listă nouă de sancţiuni.
"Guvernul SUA trebuie să continue să acţioneze cu hotărâre pentru a bloca prădarea de către Partidul Comunist chinez a bazei noastre industriale", se arată în scrisoarea senatorilor.
Preşedintele american Joe Biden intenţionează să reevalueze listele lui Trump a investiţiilor în societăţi chineze
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

294
Irakul, sub asediul dronelor: atacuri puternice la aeroporturi și complexe petroliere
294

788
'Aceasta este epoca de aur a Americii': economia SUA pierde un număr uriaș de locuri de muncă și se confruntă cu multe probleme majore
788

3.132
Haos în Orientul Mijlociu: explozii în Dubai şi Manama. Autoritățile îi sfătuiesc pe oameni să se îndrepte către cel mai apropiat loc sigur
3.132

1.497
Casa Albă 'o dă în filme': un clip de propagandă cu tematică hollywoodiană stârnește puternice valuri de ironii
1.497

2.067
Ce trebuie reținut după prima săptămână de război în Orientul Mijlociu: semnalele care îngrijorează lumea
2.067

2.549
Alertă maximă în statele din Golf: sistemele de apărare interceptează noi lovituri venite din Iran
2.549

95
Premierul Keir Starmer a promis sprijinul Regatului Unit pentru apărarea Arabiei Saudite dacă va fi necesar
95

1.452
Escrocheria găsită agenții nord-coreeni ce îi ajută să se angajeze la firme occidentale
1.452

3.184
VIDEO Atacuri devastatoare asupra Iranului: aeroportul Mehrabad din Teheran este în flăcări
3.184

6.645
SUA schimbă strategia: ce armă vor trimite în Orientul Mijlociu
6.645

51
Volodimir Zelenski a vizitat trupele din prima linie din estul Ucrainei
51

1.264
Ce consecințe majore aduc evenimentele din ziua a şaptea zi a războiului SUA-Israel împotriva Iranului
1.264

110
Rusia ia în considerare redirecţionarea exporturilor de gaz natural lichefiat din Europa către Asia-Pacific
110

















Comentează