Președintele ales face parte dintr-un grup select de numai 26 de oameni de pe întreaga planetă care au atins o performanță uimitoare

Autor: Alice Draghici

Publicat: 19-05-2025 21:17

Actualizat: 20-05-2025 08:55

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nicușor Dan face parte dintr-un grup select de numai 26 de oameni de pe întreaga planetă care au atins o performanță uimitoare în domeniul de activitate. În clasamentul mondial, primul loc este ocupat de un alt român, și mai mulți compatrioți au atins performanța excepțională.

content-image.

SURSA FOTO: imo-official.org

Nicușor Dan a obținut de două ori un scor perfect la Olimpiada Internațională de Matematică.

Doar 24 de alți matematicieni au atins această performanță, iar singurul om de pe planetă care a obținut de trei ori scorul perfect este tot român.

Câștigătorul alegerilor prezidențiale din 18 mai cu 53,60% din voturile românilor, Nicușor Dan, este unul dintre puținii oameni care a obținut un scor perfect de mai multe ori cu privire la cel mai mare standard de excelență în domeniu.

Alți matematicieni români în top

Mai mult, Nicușor Dan a obținut două performanțe perfecte participând doar de două ori, alți matematicieni din top având chiar și 5 încercări.

Alți matematicienii români în topul performanțelor la Olimpiadă sunt Adrian Vasiu, Daniel Tătaru, Andrei Moroianu și Dan Voiculescu.

Astfel, unul din 5 matematicieni care a obținut două scoruri perfect este român, arată topul Olimpiadei.

Cea mai mare performanță din istoria Olimpiadei Internaționale de Matematică a fost obținută tot de un român, Ciprian Manolescu, născut în Teleorman și stabilit în SUA, potrivit Ziare.com.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri