Forţele de securitate afgane i-au eliminat pe militanţii grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Afganistan, a declarat marţi preşedintele Ashraf Ghani, la câteva ore după ce un schimb de deţinuţi cu insurgenţi talibani a crescut speranţa pentru reducerea violenţelor în această ţară, relatează Reuters potrivit Agerpres.
Peste 600 de luptători ai SI, grupare cunoscută la nivel local sub acronimul Daesh, s-au predat împreună cu familiile lor guvernului afgan în ultimele săptămâni. Oficiali susţin că atacuri aeriene ale forţelor afgane şi ale coaliţiei, lipsa fondurilor şi moralul scăzut au determinat gruparea jihadistă să renunţe.
''Nimeni nu credea în urmă cu un an că vom rezista şi vom spune astăzi că am eliminat Daesh", a spus Ghani în cadrul unei reuniuni a veteranilor şi a oficialilor la Jalalabad, principalul oraş din provincia Nangarhar (est) în care s-a înregistrat un val de atacuri sinucigaşe în ultimii ani revendicate de jihadişti.
''Acum, că militanţii Daesh s-au predat, cer autorităţilor să le trateze familiile în mod uman'', a adăugat preşedintele Ghani.
Guvernul afgan susţine că printre luptătorii aflaţi în custodia sa se află cetăţeni străini din Pakistan, Tadjikistan, Uzbekistan, Iran, Azerbaidjan, Kazahstan şi Maldive.
Cu toate acestea, talibanii afgani, care luptă împotriva SI şi a guvernului pentru controlul ţării, au contestat aceasta. Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al talibanilor, a calificat anunţul făcut de preşedintele afgan Ghani drept ''absurd''
Preşedintele afgan revendică victoria asupra Statului Islamic în ţara sa
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

19
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
19

537
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
537

41
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
41

296
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
296

505
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
505

1.069
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.069

1.584
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.584

713
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
713

1.021
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
1.021

1.299
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.299

113
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
113

1.724
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.724

1.034
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
1.034














Comentează