Premierul pakistanez Imran Khan a afirmat marţi că preşedintele Donald Trump l-a însărcinat să asume rolul de mediator pe lângă autorităţile de la Teheran pentru a contribui astfel la scăderea tensiunilor din relaţia bilaterală americano-iraniană, transmite AFP preluat de agerpres.
Donald "Trump m-a întrebat dacă am putea contribui la o dezescaladare a situaţiei şi poate la obţinerea unui nou acord" nuclear, a declarat la sediul ONU presei oficialul pakistanez, după întâlniri separate cu preşedintele american şi cu şeful statului iranian Hassan Rohani.
În drum spre New York "m-am oprit în Arabia Saudită din cauza atacurilor asupra instalaţiilor petroliere", a mai declarat Imran Khan."Am vorbit cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman şi el mi-a cerut, de asemenea, să vorbesc cu preşedintele iranian", a adăugat premierul pakistanez.
"Încercăm să facem tot ce putem" în legătură cu această mediere."Este în curs de desfăşurare, aşadar nu pot să vă spun mai mult", a precizat premierul pakistanez.
După sosirea în SUA, Imran Khan a "vorbit imediat cu preşedintele Rohani ieri", după ce s-a întâlnit cu preşedintele Trump. "Nu pot spune mai multe acum, cu excepţia faptului că încercăm şi intervenim" pentru a determina scăderea tensiunilor, a informat premierul Pakistanului.
Pakistan are, în mod tradiţional, relaţii strânse cu Arabia Saudită dar menţine şi cu Iranul relaţii apropiate. Islamabadul a preluat sarcina oferirii de servicii consulare cetăţenilor iranieni din SUA ca urmare a ruperii relaţiilor diplomatice dintre Washington şi Teheran.
În ultimele două zile, liderii Franţei, Germaniei şi Japoniei au avut, de asemenea, întrevederi separate cu preşedinţii american şi iranian în încercarea de identificare a unei soluţii.
Premierul pakistanez Imran Khan susține că preşedintele Trump l-a însărcinat să medieze în criza iraniană
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

49
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
49

210
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
210

229
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
229

402
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
402

509
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
509

53
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
53

999
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
999

684
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
684

2.219
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.219

39
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
39

65
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
65

5.662
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
5.662

1.867
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.867
















Comentează