Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, că PSD rămâne în continuare un partid mare, cu personalităţi multiple, iar contradicţiile interne reprezintă un factor de progres care a condus la elaborarea unui program de guvernare pe patru ani de zile.
Potrivit prim-ministrului, programul de guvernare, chiar dacă este adaptat în funcţie de realităţile la zi, va fi respectat la nivel de principii, astfel încât România să devină un stat puternic şi respectat.
"Foarte bine, e un partid mare, nu e un partid de patru oameni care, ştiţi, să doarmă în sincron, să mănânce în sincron. Tocmai de aici vine plusvaloarea generată şi pe care o are PSD-ul. Un partid mare, cu personalităţi multiple. Şi contradicţiile interne sunt factor de progres. Sunt în regulă, atâta vreme cât sunt ca factor de progres, dezbatere, plecăm de la premisa că nimeni nu emite axiome (...) Multitudinea de idei e factor de progres. Şi, uitaţi, acest progres s-a materializat în acel program de guvernare, s-a materializat în câştigarea încrederii românilor şi vă spun că suntem pe cale să recuperăm întârzierile din prima parte a guvernării şi să intrăm în grafic", a declarat Mihai Tudose la Realitatea TV, întrebat cum "simte partidul" în acest moment.
Premierul a adăugat că schimbările produse în programul iniţial anunţat de PSD sunt "normale" şi ţin de "o adaptare la realitate".
"Fiindcă, dacă nu mai adaptam niciodată nimic, astăzi eram guvernaţi de sistemul penal, dacă vreţi, al legii celor 12 table de la romani, sau la Codul lui Napoleon. Nu, în fiecare zi, unele lucruri le adaptezi. (...) Dacă lucrurile se schimbă în jur, păi, te adaptezi şi tu un pic, (...) te aşezi într-o poziţie care să-ţi maximizeze ţie şansele. E un program pe patru ani, principiile rămân. Noi am spus că vrem să crească România, românii mai bine, România un stat puternic, să reindustrializăm, să mărim nivelul de trai foarte mult pentru că avem un decalaj foarte mare faţă de partenerii din UE, un stat sigur, un stat respectat", a declarat Tudose.
În context, şeful Guvernului s-a referit şi la foşti lideri ai PSD. Întrebat în acest sens, el a evocat un moment în care s-a simţit "mândru de premierul României, domnul Adrian Năstase", amintind un eveniment petrecut la Strasbourg cu ocazia a 10 ani de la accederea României la Consiliul Europei.
Actualul premier a povestit cum Adrian Năstase a reuşit să capteze vreme de trei ore atenţia într-o întâlnire cu studenţii de la Universitatea "Robert Schuman" din Strasbourg, cărora le-a vorbit despre personalitatea lui Nicolae Titulescu.
"Erau aproape 300 de studenţi în aulă. Domnul Adrian Năstase a vorbit trei ore despre Titulescu. (...) Trei ore, nu s-a foit unul, nici noi, cei din delegaţie. Şi credeţi-mă, fumător, după trei ore, cam începi să te foieşti. (...) Un moment de mândrie, chiar un om extraordinar din punctul acesta de vedere, pe politică externă era extraordinar. (...) Astăzi nu mai recunoaşte nimeni că eforturile domniei sale s-au concretizat prin intrarea în Uniunea Europeană şi în NATO", a afirmat Tudose.
Întrebat despre alt fost preşedinte al PSD, Mircea Geoană, premierul a apreciat că şi acesta este un specialist "foarte bun pe politică externă", dar că şi-a creat "o vulnerabilitatea mare" prin "faptul că a crezut prea mult în nişte oameni (...) din jur".
"A învăţat lecţia, dar a învăţat-o cu vânătăi proprii", a spus Tudose.
Fiind chestionat şi despre relaţia cu Sorin Grindeanu şi dacă este adevărat că a fost mentorul lui, actualul prim-ministru a spus că acesta i-a mulţumit la plecarea de la Palatul Victoria şi că au rămas prieteni.
"Nu am fost mentorul lui, l-am ajutat într-un moment... Mi-a mulţumit, am avut momentul nostru la predare-primire şi, vă spun şi astăzi când stăm de vorbă, suntem prieteni. Nu a fost să fie, poate nu a fost momentul bun", a conchis Tudose.
Referitor la fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, premierul Tudose a spus că a fost "un om extraordinar pentru timpul acela".
"A fost un om extraordinar pentru timpul acela, un om echilibrat, un om corect, un om respectat şi astăzi, şi nu numai în ţară, şi în străinătate. Poate nu a fost un om perfect, dar pentru acele timpuri, cu acea mentalitate, nu ştiu dacă România suporta un şoc foarte mare atunci. Am avut foarte multe de învăţat de la el", a precizat Tudose.
Şeful Guvernului a vorbit şi despre Oliviu Gherman.
"Un om despre care s-a vorbit de multe ori fals. (...) Un om care a purtat o etichetă nedreaptă cât a fost ambasadorul României la Paris, părea tot timpul că e somnolent, că nu-l interesează nimic. Era un om capabil să facă pentru România nişte lucruri care nu prea le ieşeau la alte misiuni diplomatice", a mai afirmat Tudose.
Premierul Mihai Tudose: PSD își va respecta Programul de guvernare. E un partid mare unde contradicțiile interne sunt factor de progres
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.712
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
1.712

1.558
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.558

628
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
628

2.858
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.858

964
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
964

5.284
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
5.284

2.963
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.963

1.682
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.682

112
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
112

34
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
34

32
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
32

1.716
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.716

1.677
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.677















Comentează