Premierul britanic David Cameron a apreciat, într-un articol publicat luni în cotidianul The Times, că jihadiştii care se întorc din Siria trebuie să participe la cursuri de 'deradicalizare', în opinia sa extremismul islamic fiind cea mai mare problemă socială a Marii Britanii, consemnează agenţia EFE, citată de Agerpres.
În opinia liderului conservatorilor britanici, islamiştii radicali ameninţă securitatea Marii Britanii şi aduc prejuducii 'democraţiei multirasiale şi multireligioase', acesta fiind şi motivul pentru care executivul de la Londra a decis să elaboreze o strategie pentru combaterea jihadismului.
În cadrul acestui plan, precizează Cameron, vor fi create programe de deradicalizare la care vor trebui să participe teroriştii eliberaţi din închisoare sau cei care au revenit din Siria. Obiectivul planului este să atace 'veninul' la toate nivelurile pentru a combate ideologia ce susţine jihadismul, subliniază Cameron, avertizând că 'înfrângerea duşmanilor noştri va cere timp, răbdare şi o adaptare constantă'.
Pe de altă parte, Cameron a susţinut ideea sprijinirii musulmanilor care se opun retoricii extremiste şi care luptă împotriva jihadiştilor.
'Este bătălia unei generaţii', şi ea 'va fi câştigată numai cu argumente şi putere de convingere, cu oameni care demonstrează puterea valorilor noastre liberale, democratice', a mai indicat şeful executivului britanic în articolul apărut înaintea publicării detaliate a strategiei sale pentru combaterea islamismului radical.
Printre elementele deja anunţate ale strategiei se numără posibilitatea ca părinţii să confişte paşapoartele copiilor lor în vârstă de până la 17 ani, dacă bănuiesc că aceştia din urmă ar putea fi radicalizaţi, vârstă maximă permisă la ora actuală, începând din luna iulie, fiind de 16 ani, iar în baza acestui drept mulţi părinţi au reţinut deja astfel de paşapoarte. În plus, persoanele condamnate pentru extremism religios nu vor mai avea dreptul să lucreze cu copii minori.
Guvernul de la Londra estimează că peste 700 de britanici au plecat în Siria şi Irak pentru a intra în rândurile combatanţilor grupării Statul Islamic (SI), circa jumătatea dintre ei revenind între timp în Marea Britanie.
Premierul Marii Britanii, propunere inedită: Jihadiştii să fie trimişi la reeducare
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

804
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
804

1.224
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.224

597
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
597

866
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
866

1.103
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.103

93
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
93

1.564
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.564

961
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
961

2.967
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.967

53
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
53

86
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
86

6.462
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.462

2.297
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.297














Comentează