Premierul israelian Benjamin Netanyahu a cerut joi puterilor internaţionale să nu negocieze cu Iranul, după ce preşedintele american Donald Trump a afirmat că s-ar putea întâlni cu omologul său iranian, Hassan Rouhani, transmite Reuters preluat de agerpres.
"Nu este momentul pentru un dialog cu Iranul. Este momentul pentru creşterea presiunii asupra Iranului", a declarat Netanyahu presei pe aeroportul Ben Gurion, înainte de a pleca spre Londra, unde se va întâlni cu premierul britanic Boris Johnson şi cu secretarul american al apărării, Mark Esper.
Comentariul prim-ministrului dezvăluie un dezacord neobişnuit între Israel şi Statele Unite, privind programul nuclear al Iranului, apreciază Reuters.
Miercuri, Trump nu a exclus posibilitatea unei întâlniri cu Rouhani, cu ocazia următoarei Adunări Generale a ONU de la New York. "Orice este posibil. Le-ar plăcea să-şi poată rezolva problema", a spus preşedintele.
Teheranul a exclus posibilitatea unui dialog direct la vârf cu Washingtonul, dacă Statele Unite nu renunţă la sancţiunile impuse Iranului după retragerea părţii americane din acordul nuclear din 2015. Netanyahu se opusese şi acestei înţelegeri, reaminteşte Reuters.
Iranul a anunţat că va relua de vineri dezvoltarea centrifugelor pentru concentrarea uraniului, care ar putea produce material fisionabil pentru centrale atomice sau pentru arme nucleare. Iranienii susţin că nu au în vedere opţiunea militară, însă ar fi o nouă etapă în nerespectarea acordului cu puterile internaţionale, care restricţiona programul nuclear iranian.
Netanyahu a apreciat că este vorba de "o nouă încălcare, o nouă provocare din partea Iranului, de data aceasta în domeniul cursei pentru înarmarea nucleară".
Premierul israelian Netanyahu cere puterilor internaţionale să nu negocieze cu Iranul
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

136
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
136

965
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
965

24
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
24

762
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
762

58
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
58

48
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
48

863
Trump se simte „onorat” să-i ucidă pe iranieni: „Ei omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”
863

1.914
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.914

2.492
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
2.492

1.266
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
1.266

95
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
95

840
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
840

3.927
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
3.927
















Comentează