Premierul irakian Haider al-Abadi a ordonat joi executarea imediată a jihadiştilor condamnaţi la moarte, ca represalii la asasinarea de către gruparea jihadistă Statul Islamic a opt bărbaţi ale căror corpuri au fost găsite miercuri, informează AFP, preluată de agerpres.
Abadi "ordonă pedepsirea imediată a teroriştilor condamnaţi la moarte şi ale căror sentinţe sunt definitive" , a anunţat el într-un comunicat, vrând să spună că apelul lor a fost respins şi că pedeapsa capitală a fost ratificată de preşedinţia Republicii.
Peste 300 de persoane, între care 100 de cetăţeni străini, au fost condamnate la moarte în Irak şi tot atâtea la închisoare pe viaţă pentru apartenenţă la Statul Islamic, indicase în aprilie o sursă judiciară.
Cei mai mulţi dintre condamnaţi sunt turci sau originari din fostele republici ale URSS. Între aceştia figurează un rus şi belgianul Tarik Jadaoun, care se alăturase Statului Islamic în 2014 sub numele de război Abu Hamza al-Belgiki.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Suprem al magistraturii, judecătorul Abdel Sattar Bayraqdar precizase în aprilie că cele mai multe persoane condamnate la moarte făceau parte din Statul Islamic.
Premierul irakian a ordonat executarea imediată a jihadiștilor
București
11°C
Articole Similare

1.099
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
1.099

49
Iranul a arestat zeci de persoane sub suspiciunea de colaborare cu serviciile israeliene
49

5.640
O rachetă sofisticată a lovit o bază aeriană din Israel: Nu a fost lansată din Iran
5.640

3.259
Toți ochii pe Orientul Mijlociu - Ce se întâmplă cu negocierile de pace pentru Ucraina/ Ne pare rău, dar nu. Duceți-vă naibii
3.259

870
Reuniune cu privire la Arctica, la Oslo: Rusia reprezintă principala ameninţare
870

1.402
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
1.402

8.306
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
8.306

68
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
68

99
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
99

51
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
51

3.051
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
3.051

2.620
Proces istoric împotriva Meta: tânăra care a petrecut 16 ore pe Instagram într-o singură zi în centrul acuzațiilor
2.620

2.493
Donald Trump a amenințat cu noi atacuri asupra insulei Kharg: „S-ar putea să o lovim încă de câteva ori, doar pentru distracție”
2.493
















Comentează