Premierul Ilie Bolojan în vizită în Republica Federală Germania

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 27-01-2026 07:11

Actualizat: 27-01-2026 10:07

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Premierul Ilie Bolojan începe marţi o vizită oficială de două zile în Germania, la invitaţia cancelarului federal Friedrich Merz.

 

UPDATE:

Într-o intervenție la RFI, premierul Ilie Bolojan a declarat, referitor la vizita din Germania că:

„Vor fi mai multe întâniri, inclusiv cu cancelarul Germaniei. Este o vizită care are 3 componente: o componentă de dezvoltare economică, Germania fiind cel mai important partener comercial al României, o componentă de apărare - urmând să se semneze un memorandum între ministerele Apărării din cele două țări în așa fel încât să putem să facem achiziții în comun pe programul SAFE. (...) Nu în ultimul rând vor fi discuțiile de natură politică ce țin de sprijinirea Republicii Moldova și de relațiile dintre România și Germania”

"Vizita premierului se înscrie în cadrul relaţiei excelente dintre România şi Germania, care, deşi nu se întemeiază formal pe un Parteneriat strategic propriu-zis, are caracter strategic şi pune accent pe domenii de interes actuale şi de perspectivă, precum cooperarea economică şi comercială, afaceri europene şi securitate", se arată într-un comunicat transmis de Executiv.

Germania este cel mai important partener comercial al României, cu o pondere de peste 20% din totalul exporturilor româneşti. În 2024, schimburile comerciale bilaterale a fost de circa 42 miliarde euro, cu exporturi în valoare de 19 miliarde şi importuri de 23 de miliarde de euro, a precizat Executivul.

"La finele anului 2024, Germania era principalul investitor străin în economia românească, menţinându-şi poziţia dominantă. Firmele rezidente în Germania deţin în România investiţii de peste 18,66 miliarde euro, reprezentând aproape 15% din soldul total al investiţiilor străine directe", a menţionat sursa citată.

În cadrul vizitei, alături de întrevederea cu cancelarul Friedrich Merz, cu care va susţine o conferinţă comună de presă, prim-ministrul mai are programate întâlniri cu vicepreşedintele Parlamentului Federal (Bundestag), Andrea Lindholz, cu liderul grupului parlamentar CDU, Jens Spahn, şi cu preşedintele Fundaţiei Konrad Adenauer, Annegret Kramp-Karrenbauer.

"Cu o importantă componentă economică, agenda vizitei cuprinde întâlniri cu preşedintele Camerei Germane de Comerţ şi Industrie, Peter Adrian, şi cu directorul general al Federaţiei Industriilor din Germania, Tanja Gonner", se mai arată în comunicat.

Totodată, premierul va avea o întrevedere cu preşedintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, Josef Schuster, în contextul marcării, la data de 27 ianuarie, a Zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului şi de eliberare a lagărului de concentrare Auschwitz-Birkenau. Bolojan va vizita Memorialul Evreilor Ucişi în Europa şi va avea o întrevedere cu directorul Fundaţiei Memorialului Evreilor Ucişi din Europa, Uwe Neumarker.

Şeful Executivului se va întâlni, la Ambasada României în Germania, cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti. Românii constituie a patra cea mai numeroasă comunitate de străini din Germania, cu aproximativ 910.000 de persoane. Peste 90.000 dintre aceştia au primit cetăţenie germană. Lor li se adaugă cei aproximativ 500.000 etnici germani originari din România, bine integraţi în Germania, a menţionat Guvernul.

Din delegaţia care îl va însoţi pe premierul Ilie Bolojan vor face parte ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, deputatul Ovidiu Ganţ, reprezentantul Forumului Democrat al Germanilor din România, secretarul de stat în Cancelaria Prim-ministrului Dragoş Hotea şi consilierul de stat în Cancelaria Prim-ministrului Raul Gutin.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri