Premierul afgan în exerciţiu, Mullah Hasan Akhund, a făcut apel miercuri la guvernele internaţionale să recunoască oficial administraţia talibană din Afganistan, afirmând că sunt îndeplinite toate condiţiile în acest sens, într-o conferinţă de presă la Kabul, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
"Cer tuturor guvernelor, în special din ţări islamice, să înceapă recunoaşterea", a spus Akhund, aflat la prima sa apariţie publică de când şi-a asumat acest rol, în septembrie anul trecut.
Puterile străine ezită să recunoască administraţia talibană, instalată la putere la Kabul în august 2021, iar Occidentul, în frunte cu SUA, a blocat active bancare afgane în valoare de mai multe miliarde de dolari, tăind în acelaşi timp accesul la fondurile pentru dezvoltare care au susţinut în trecut economia afgană.
Joia trecută, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel la o suspendare a regulilor care blochează susţinerea financiară pentru Afganistan, subliniind că astfel vor fi salvate vieţi şi poate fi împiedicat un colaps al economiei.
Pe 11 ianuarie, ONU au cerut 4,4 miliarde de dolari ca ajutor umanitar pentru Afganistan pentru 2022, afirmând că este vorba de o sumă "esenţială" pentru viitorul acestei ţări.
Premierul afgan cere guvernelor internaţionale să recunoască oficial administraţia talibană
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2.704
SURSE Grup de români, la un pas să fie linșat de protestatari pro-Iran: a intervenit armata pakistaneză / Misiune contracronometru, în munți, la 7000 m altitudine
2.704

41
Războiul din Iran ar putea întări programul nuclear al Coreei de Nord, avertizează analiștii
41

3.812
Cu armata făcută zob, iranienii lansează un plan ingenios ce îi dă fiori lui Trump: „Luptăm până va declara înfrângerea”
3.812

2.570
Controverse și scandal uriaș în jurul lui Donald Trump: Informațiile de la Casa Albă, folosite pentru afacerile familiei
2.570

5.029
Premieră – Bază militară germană, atacată de Iran / Teheranul îl sfidează din nou pe Trump
5.029

3.711
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în Arabia Saudită și în Kuweit: Roiuri de drone au fost direcționate către regiunile petroliere
3.711

772
VIDEO Apariție rară și îngrijorătoare: Doi 'pești ai Apocalipsei' au fost descoperiți pe o plajă din Mexic de către turiști
772

2.617
Iranul refuză negocierile cu SUA și promite noi lovituri cu rachete: 'Vom continua atacurile atât cât va fi nevoie'
2.617

5.191
NASA a trimis 2500 de meduze în spațiu și au revenit 60.000: Marea problemă pe care au observat-o la revenirea pe Pământ
5.191

1.111
China rămâne locomotiva economiei globale. Taxele impuse de SUA nu au reușit să destabilizeze creșterea exporturilor
1.111

13.908
Ungaria joacă militar cu toată forța pe mâna americanilor: maghiarii își fac propriul sistem HIMARS, cu ajutorul SUA / Nou parteneriat militar pe axa Budapesta-Washington
13.908

108
Ucraina protestează oficial: ambasadorul Ungariei, chemat la Ministerul de Externe
108

3.130
Puternicul grup G7 nu reușește să ajungă la o înțelegere: Se complică situația la nivel mondial
3.130

















Comentează