Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a fost încarcerat luni, devenind primul şef al guvernului israelian care a ajuns în spatele gratiilor, după ce a fost condamnat definitiv la 19 luni de detenţie pentru corupţie şi obstrucţionarea justiţiei, relatează DPA şi AFP.
Olmert, în vârstă de 70 de ani, prim-ministru între 2006 şi 2009, s-a prezentat la închisoarea Maasiyahu, aflată la sud-est de Tel Aviv, cu puţin timp înaintea orei locale 10:00 (08.00 GMT), pentru a-şi ispăşi pedeapsa.
Într-un mesaj video înregistrat înainte de încarcerare, Olmert spune că merge la închisoare 'cu inima grea', vorbind despre o experienţă 'dureroasă şi stranie'.
'Când eram prim-ministru, mi s-a dat cea mai înaltă responsabilitate de a apăra securitatea cetăţenilor Israelului, iar astăzi eu sunt cel care urmează să fie închis în spatele gratiilor', afirmă Olmert în mesaj.
El recunoaşte că a comis 'greşeli', dar susţine că acestea nu au fost infracţiuni, negând că ar fi luat mită.
'Viaţa mă pune astăzi în faţa unui test care nu este uşor. Mă îndrept spre el cu mare tristeţe', adăugă el.
Dată fiind calitatea sa de cunoscător de secrete de stat, autorităţile i-au pregătit lui Olmert condiţii de securitate speciale. Fostul premier va fi încarcerat în blocul 10 de la Maasiyahu, denumit de presă 'aripa VIP' a închisorii.
În acelaşi penitenciar este închis şi fostul preşedinte Moshe Katsav, care ispăşeşte o pedeapsă de 7 ani pentru viol şi hărţuire sexuală.
Ehud Olmert va petrece 18 luni în spatele gratiilor pentru mită primită în cadrul unui proiect imobiliar faraonic, denumit Holyland, din Ierusalim, pe când era primar al oraşului, între 1993 şi 2003. În afacere au mai fost implicaţi şi alţi oficiali de rang înalt.
Acestei pedepse i s-a adăugat săptămâna trecută încă o lună de detenţie, pentru obstrucţionarea justiţiei, pentru că Olmert a încercat să cumpere tăcerea fostei sale secretare Shula Zacken pentru a nu depune mărturie împotriva lui.
În mai 2005, Ehud Olmert a fost condamnat la 8 luni de detenţie cu executare pentru că a primit zeci de mii de dolari de la omul de afaceri american Morris Talansky pe când era ministru al comerţului şi industriilor (începând din 2003). Dosarul urmează să fie judecat în apel de Curtea Supremă, care nu a anunţat data deciziei sale. AGERPRES
PREMIERĂ în Israel. Primul fost premier care ajunge în pușcărie
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

720
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
720

579
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
579

624
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
624

1.035
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.035

1.829
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.829

14
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
14

42
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
42

2.881
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.881

4.281
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
4.281

14
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
14

31
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
31

1.476
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
1.476

501
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
501
















Comentează