Exporturile de produse agroalimentare ale României au atins anul trecut 5,4 miliarde euro, în creştere cu 6,1% faţă de 2013, depăşind cu 514 milioane euro importurile, în valoare de circa 4,9 miliarde euro, fiind al doilea an de excedent comercial în acest sector, potrivit Ministerului Agriculturii preluat de Mediafax.
Faţă de anul 2013, când s-a situat la 324,9 milioane euro, excedentul comercial al schimburilor de produse agroalimentare a crescut anul trecut cu 58,3%. Importurile au fost cu 2,6% mai mari în 2014, comparativ cu anul anterior.
"Dacă anul 2013 a fost primul din ultimii 20 de ani cu balan?a comercială pozitivă pentru schimburile de produse agroalimentare, iată că anul 2014 ne aduce cel mai bun rezultat din punct de vedere al excedentului comercial, pentru aceasta perioadă, respectiv de 514,3 milioane euro", a declarat, într-un comunicat, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Raportat la anul precedent, valoarea livrărilor intracomunitare de produse agroalimentare din 2014 s-a majorat cu 10,7%, în timp ce exporturile către ţările terţe au scăzut cu 0,3%. Achiziţiile din statele membre UE au crescut cu 3,2% iar cele din ţări terţe s-au menţinut la acelaşi nivel ca în 2013.
Principalele produse agroalimentare exportate în 2014 au fost: grâu (aproape 5 milioane tone pentru 959,4 milioane euro), porumb (3,7 milioane tone pentru 755,1 milioane euro), ţigarete, seminţe şi ulei de floarea-soarelui, seminţe de rapiţă, orz, animale vii din specia ovine sau caprine, carne de pasăre, precum şi animale vii din specia bovine.
Comparativ cu încasările obţinute în 2013, exporturile de ţigarete au crescut cu 193,1 milioane euro, la 699,1 milioane euro, iar cele de seminţe de rapiţă au urcat cu 145,7 milioane euro, la 338,3 milioane euro.
Exportul de nuci a performat şi în 2014, în condiţiile creşterii cu 22,8% a cantităţii livrate, precum şi a preţului unitar, încasările fiind cu 55,6% faţă de anul 2013, la 60,4 milioane euro.
În ceea ce priveşte importurile, carnea de porc, şroturile de soia, produsele de brutărie-patiserie, diferitele preparate alimentare şi ciocolata s-au situat pe primele locuri anul trecut, după ponderea valorică în total import. Fa?ă de anul 2013, facturile au fost mai mari în principal la tutun brut (total 162,4 milioane euro, reprezentând o creştere cu 27,9%), carne de pasăre (146,1 milioane euro, +19,2%), ciocolată (163,6 milioane euro, +16,3%) şi carne de porc (286,1 milioane euro, +6,5%).
Zahărul, produs care se situa în mod tradiţional pe primul sau al doilea loc în topul importurilor, alături de carnea de porc, a marcat o scădere semnificativă (mai puţin cu 47.900 tone, respectiv 60,8 milioane euro), sub presiunea cantităţilor de zahăr din sfeclă produse suplimentar în 2014, acesta clasându-se pe locul 10 în top importuri, după cafea.
Valori în scădere ale importurilor s-au mai înregistrat la: grâu (-6,8 milioane euro), ţigarete (-29,8 milioane euro), lapte şi smântână (-8,3 milioane euro), ape minerale care conţin zahăr şi seminţe de floarea-soarelui.
Uniunea Europeană a fost principalul partener în comerţul agricol al României în anul 2014: livrările de produse agroalimentare către această destinaţie au avut o pondere valorică de 61% (58,4% în 2013), iar achiziţiile din statele membre UE au deţinut o pondere de 81,4% (80,9% în 2013).
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică transmise MEDIAFAX, în perioada ianuarie-noiembrie 2014, cei mai mari 20 de exportatori de produse agroalimentare din România erau, în principal, producătorii de ţigarete, traderii de cereale, dar şi un producător de lactate. Topul este condus de Philip Morris Italia - reprezentat fiscal de Philip Morris România şi urmat, în ordine, de: Alfred C. Toepfer international, Ameropa Grains, Nidera Romania, Cargill Agricultura, Glencore Protein Romania, Bunge Romania, CHS Agritrade Romania, British American Tobacco Limited - reprezentat fiscal de British - American Tobacco, Agro-Chirnogi, Monsanto Romania, JT International Manufacturing, Bunge Danube Trading, Expur, VA Intertrading Aktiengesellschaft, Glencore Grain BV, Philip Morris International Management - reprezentat fiscal de Philip Morris Romania, Cerealcom Dolj, Pioneer HI-Bred Seeds Agro- reprezentant fiscal Pioneer Hi-Bred Elveţia şi Fabrica de lapte Braşov (Olympus).
În acelaşi timp, clasamentul importatorilor de produse agroalimentare este condus de două reţele mari de magazine aparţinând aceluiaşi grup, respectiv Lidl Discount şi Kaufland, aceştia fiind urmaţi de Cargill Agricultura, British American Tobacco, Philip Morris International, Nestle Romania, Bunge Danube Trading, Alfred C. Toepfer international, Rewe Romania, Metro Cash & Carry Romania, Agrana Romania, JT International Manufacturing, Mondelez Europe Gmbh - reprezentat fiscal de Mondelez Romania, Delaco Distribution, Ferrero Romania, Zahărul Oradea, Mondelez Romania, Glencore Protein Romania, Ameropa Grains şi Agrana Buzău.
PREMIERĂ: Exporturile agroalimentare au depăşit importurile
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

1
Bursa de Valori București a închis pe roșu şedinţa de vineri
1

10
Veste bună pentru iubitorii de cafea: Recolta record duce la scăderea prețului
10

1.092
Hackeri pro-iranieni susțin că au atacat site-ul ANAF după declarațiile lui Nicușor Dan despre baza de la Kogălniceanu
1.092

846
Claudiu Năsui (USR) desființează bugetul pe 2026 și avertizează: 'Cifrele sunt mai realiste, dar imaginea generală nu este pozitivă / Statul nu strânge cureaua'
846

1.085
Înmormântările vor fi mai scumpe. Serviciile funerare își vor majora prețurile dacă ajutorul de deces va crește
1.085

1.270
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.270

17
Irlanda și Marea Britanie își dau mâna pentru consolidarea securității economice
17

1.058
Operatorii feroviari acuză Guvernul și amenință cu sesizarea Comisiei Europene: 100.000 de locuri de muncă ar putea fi în pericol
1.058

18
Portugalia prelungește reducerea taxelor pe combustibil pentru a combate creșterea prețurilor
18

16
FOTO Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, întâlnire cu Darryl Nirenberg, Ambasadorul SUA în România: Am reliefat rolul Portului Constanţa ca hub logistic strategic la Marea Neagră
16

44
Europa trebuie să acționeze rapid: Războiul din Orientul Mijlociu pune în pericol stabilitatea economică europeană
44

1.939
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
1.939

71
Schimbare neașteptată în economia americană: PIB-ul pentru ultimul trimestru al anului 2025, revizuit în scădere
71
















Comentează