Premieră academică la Comrat: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați lansează anul pregătitor de limba română pentru 160 de tineri din Republica Moldova

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 26-09-2025 21:17

Actualizat: 26-09-2025 21:18

Article thumbnail

Sursă foto: comrat

Sediul Universității de Stat din Comrat a găzduit deschiderea anului universitar pentru un program unic, organizat pentru prima dată în Republica Moldova de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării din România.

Este vorba despre Anul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini, adresat tinerilor din Republica Moldova care nu au limba română ca limbă maternă, dar care doresc să-și continue studiile universitare în această limbă.

În cadrul programului, 160 de tineri din Republica Moldova au început pregătirea la Comrat. Prin intermediul acestui proiect, ei vor avea oportunitatea să-și dezvolte competențele lingvistice și culturale, dobândind acces la programe de licență și masterat din România sau din universitățile moldovenești cu predare în limba română.

Evenimentul de la Comrat este un semnal puternic al angajamentului României pentru sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova. Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației și actual președinte al Consiliului Național al Rectorilor din România, a fost prezent la eveniment.

„Acest program reprezintă o punte solidă între comunitățile academice de pe cele două maluri ale Prutului. Prin educație și prin consolidarea limbii române ca instrument de formare, oferim tinerilor șansa de a-și construi viitorul în spirit european și democratic”, a subliniat Sorin Cîmpeanu.

Dincolo de valoarea educațională, inițiativa de la Comrat este și una simbolică, arătând că limba română devine liantul fundamental între generațiile tinere din Republica Moldova și parcursul european al țării. Prin acest pas, universitățile din România își asumă rolul de sprijin direct pentru integrarea Republicii Moldova în spațiul educațional, cultural și spiritual românesc.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri