Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Abris CEE Mid-Market Fund III LP preia compania Dentotal Protect SRL, prin intermediul societăţii DAKR Holdings Limited, conform unui comunicat al autorităţii pentru concurenţă, remis luni AGERPRES.
Abris CEE Mid-Market Fund III LP este un fond de investiţii care face parte din Grupul Abris, prezent pe piaţa din România prin diferite companii care desfăşoară activităţi în mai multe domenii, precum gestionarea deşeurilor, sectorul produselor igienico-sanitare etc.
DAKR Holdings Limited este o companie de tip holding care face parte din Grupul Abris.
Dentotal Protect SRL este un distribuitor de consumabile şi echipamente pentru cabinete şi laboratoare stomatologice.
"În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei. Consiliul Concurenţei va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege", se menţionează în comunicat.
Preluarea Dentotal de către Abris CEE Mid-Market Fund III LP, analizată de Consiliul Concurenţei
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

12
Pentru prima oară în ultimii trei ani, piaţa globală de artă revine pe creştere: Perspective optimiste pentru 2026
12

17
Microsoft lansează Copilot Health
17

30
Franța susține eliberarea de urgență a rezervelor de petrol, pe măsură ce cresc temerile privind aprovizionarea
30

27
Este redresarea cererii de gaze din Europa deraiată sau doar afectată de criza din Iran?
27

5.791
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
5.791

49
Târgul Naţional al Mierii începe vineri pe platforma apicolă Băneasa
49

54
IEA anunță că exporturile Rusiei de petrol și combustibil din februarie au fost la cel mai scăzut nivel de la începutul războiului din Ucraina
54

51
Shell și TPAO au primit OMV Petrom ca partener în proiectul de explorare la Marea Neagră
51

18
Intrarea strategică a Energean în Angola, prin achiziționarea participației Chevron în două blocuri offshore
18

47
Prețurile petrolului cresc din nou, în ciuda eliberării unei părți din rezervele strategice
47

43
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
43

32
Cum va aborda UE deficitul de 16 miliarde de metri cubi de GNL din acest an dacă Qatarul continuă să oprească producția
32

4.280
Economistul Adrian Negrescu îl avertizează pe Bolojan să nu scadă acciza la combustibili: Adevărata criză va lovi săptămâna viitoare
4.280

















Comentează