O instanţă yemenită din teritoriul controlat de mişcarea armată a rebelilor houthi (houthies) i-a condamnat sâmbătă la moarte pentru "înaltă trădare" pe preşedintele Abd-Rabbu Mansour Hadi şi şase alţi înalţi oficiali din guvernului său, transmite Reuters preluat de agerpres.
Decizia, luată de un tribunal din capitala Sanaa, după cum informează agenţia de ştiri Saba controlată de rebelii houthi, ar putea îndepărta şi mai mult reluarea negocierilor de pace, stagnate în cazul acestui conflict care a ucis cel puţin 10.000 de oameni.
Conform AFP, Hadi a sosit la putere pe 21 februarie 2012, în virtutea unui acord politic, pe baza căruia fostul preşedinte Ali Abdallah Saleh a renunţat la putere după manifestaţii de stradă şi presiuni internaţionale, îndeosebi din ţările din Golf.
Dar Saleh s-a aliat în cele din urmă cu rebelii houthi pentru a contesta puterea lui Hadi, care a fost alungat din capitala Sanaa în urmă cu doi ani.
Forţele pro-Hadi, susţinute de alianţa condusă de către Arabia Saudită, au reuşit să recucerească de la rebeli cinci provincii în vara anului 2015.
Rebelii houthi ocupă în continuare Sanaa şi o bună parte din nordul Yemenului.
Agenţia Saba, preluată de Reuters, a citat decizia instanţei care îl condamnă pe Hadi pentru "incitare şi asistenţă pentru statul agresor Arabia Saudită şi aliaţii acestuia".
Condamnarea la moarte pentru înaltă trădare a fost dictată şi în privinţa mai multor înalţi oficiali guvernamentali de top, inclusiv ambasadorul Yemenului în SUA, Ahmed Awad Bin Mubarak, şi fostul ministru de externe, Riyadh Yassin.
"Cu mare mândrie, numele meu este pe lista de onoare", a scris Mubarak, pe pagina sa oficială de Facebook, numindu-i pe colegii condamnaţi "fraţii" săi.
Președintele Yemenului condamnat la moarte de o instanță rebelă
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

1.634
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
1.634

35
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
35

6.527
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
6.527

3.837
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
3.837

27
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
27

2.937
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
2.937

9.878
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
9.878

2.084
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
2.084

5.268
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
5.268

1.729
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.729

191
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
191

1.961
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.961

138
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
138

















Comentează