Presedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, le-a transmis ambasadorilor UE, in cadrul unei intrevederi avute joi, ca detine informatii cu privire la pericolul deturnarii parcursului european al tarii "prin actiuni concertate ale unor forte politice interesate si a unor structuri oligarhice, care doresc sa influenteze institutia prezidentiala si sa-si sporeasca influenta asupra altor institutii ale statului". Timofti a denuntat presiuni exercitate "pe diferite coordonate asupra sa si asupra familiei sale, prin care se urmareste influentarea deciziilor sefului statului".
"Presedintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a avut astazi, 17 decembrie a.c., o intrevedere cu un grup de ambasadori ai statelor din Uniunea Europeana. La intrevedere au participat, de asemenea, ministrul in exercitiu al Afacerilor de Externe si Integrarii Europene, doamna Natalia Gherman, si seful Delegatiei Uniunii Europene la Chisinau, domnul Pirkka Tapiola", se arata intr-un comunicat difuzat joi de Presedintia R. Moldova.
Conform comunicatului, "presedintele i-a informat pe diplomatii europeni despre situatia politica din tara noastra si, in particular, despre procesul de identificare a unui candidat la functia de prim-ministru, prezentandu-si viziunea cu privire la evolutiile ulterioare ale situatiei politice".
De asemenea, "Nicolae Timofti a aratat ca este ingrijorat de informatiile pe care le detine, cu privire la pericolul deturnarii vectorului european al Republicii Moldova prin actiuni concertate ale unor forte politice interesate si a unor structuri oligarhice, care doresc sa influenteze institutia prezidentiala si sa-si sporeasca influenta asupra altor institutii ale statului. Presedintele le-a spus ambasadorilor europeni ca nu va ceda presiunilor exercitate pe diferite coordonate asupra sa si asupra familiei sale, prin care se urmareste influentarea deciziilor sefului statului".
Presedintia moldoveana precizeaza ca "diplomatii europeni si-au exprimat sustinerea fata de pozitia sefului statului, declarand ca il sustin personal pe Nicolae Timofti in efortul sau de a promova practicile europene", si prezinta in comunicat reactiile acestora.
"Orice presiune asupra sefului statului este inacceptabila. Vom sprijini un guvern care va face sa functioneze institutiile, va distruge sistemul statului captiv, va consolida societatea, va reduce coruptia si va asigura independenta energetica a tarii. Dorim dezvoltarea pozitiva si stabila a Republicii Moldova", a declarat seful Delegatiei UE, Pirkka Tapiola.
"Este importanta stabilitatea, dar si mai importanta este mentinerea democratiei in Republica Moldova", a notat la randul sau ambasadorul Frantei, Pascal Vagogne.
Ambasadorul Germaniei in Republica Moldova, Ulrike Knotz, a spus ca "a fost socant sa auda despre exercitarea unor presiuni asupra sefului statului si asupra familiei sale".
Ambasadorul Republicii Cehe, Jaromir Kvapil, a declarat la randul sau: "Oponentii dumneavoastra sunt puternici, dar noi avem incredere in dumneavoastra".
Ambasadorul Romaniei, Marius Lazurca, si-a declarat sprijinul pentru actiunile sefului statului si a pledat pentru formarea cat mai grabnica a unui guvern proeuropean la Chisinau.
"Presedintele Timofti le-a multumit diplomatilor europeni pentru faptul ca sprijina Republica Moldova si si-a exprimat speranta ca fortele politice de la Chisinau vor gasi solutii pentru depasirea actualei crize politice si formarea unui guvern proeuropean", a conchis Presedintia moldoveana in comunicat.
UPDATE: Procuratura Generala a fost sesizata in legatura cu presiunile asupra lui Timofti. Corneliu Gurin: Cazul se intrumenteaza
Procuratura Generala a primit o sesizare de la Presedintia moldoveana, pe marginea presiunilor PD asupra sefului statului, Nicolae Timofti. Declaratia apartine procurorului general, Corneliu Gurin. Procurorul general a evitat sa spuna clar ce se mentioneaza in sesizarea primita, dar a precizat ca aceste caz este instrumentat, relateaza Unimedia.info.
"Noi am primit o sesizare din partea Presedintiei, insa este pe alt caz. Dar acest caz se intrumenteaza", a declarat Corneliu Gurin.
Unimedia.info aminteste ca, marti, Presedintia a semnalat intr-un comunicat de presa ca Partidul Democrat face presiuni asupra sefului statului, Nicolae Timofti, cu scopul de a-l desemna pe controversatul om de afaceri si ex-prim-vicepresedinte al PDM, Vlad Plahotniuc, la functia de prim-ministru.
Iar astazi, seful statului a declarat in cadrul unei intalniri cu ambasadorii din statele europene, acreditati la Chisinau, ca nu va va ceda presiunilor exercitate asupra sa si asupra familiei sale, prin care se urmareste influentarea deciziilor sale.
Președintele Moldovei a răbufnit: Asupra mea se fac presiuni
Explorează subiectul
Articole Similare

23
VIDEO-FOTO Atac rusesc asupra Odesei: infrastructură critică avariată, pene de curent și lipsă de apă
23

560
Americanii strâng și mai tare menghina în care au prins Venezuela
560

1.995
Zelenski a găsit o mare fisură în planul lui Donald Trump: Apare un teritoriu 'No Man's Land', în interiorul actualei Ucraine
1.995

1.215
El este principalul suspect în uciderea lui Charlie Kirk: A apărut pentru prima oară în instanță
1.215

2.155
Cea mai populată țară din lume devine noul El Dorado al zonei tech: Giganții din tehnologie investesc 50 de miliarde de euro, în doar 24 de ore
2.155

4.471
VIDEO Momentul în care o dronă lovește un bloc uriaș din Rusia: Totul a fost surprins pe camerele din apropiere
4.471

3.468
Donald Trump a semnat ordinul executiv care lovește, prin extensie, direct în politicile din Europa
3.468

1.662
Sancțiunile schimbă regulile jocului: Lukoil negociază o tranzacție fără bani cu o bancă din SUA - acordul ar putea necesita aprobarea lui Vladimir Putin
1.662

3.215
Incident major de securitate: Un submarin rusesc a pătruns în Canalul Mânecii. Englezii l-au vânat trei zile
3.215

3.252
VIDEO Donald Trump provoacă rumoare în SUA: A apărut cu bandaje pe mână, iar Casa Albă refuză să vorbească despre problemele de sănătate
3.252

1.576
Dacă timpul este doar o iluzie? Problema asupra căreia nimeni nu se poate pune de acord
1.576

1.726
Cea mai severă epidemie de gripă din ultimii 15 ani afectează Spania, iar situația continuă să se agraveze: Infecția a ajuns la un nivel 'foarte ridicat de transmitere'
1.726

1.185
BREAKING Un al doilea cutremur puternic în Japonia, fix în aceeași zonă: A fost emisă avertizare de tsunami
1.185





















Comentează