Preşedintele din Ecuador, Lenin Moreno, a dispus înfiinţarea "imediată" a unor unităţi care vor verifica statutul legal al imigranţilor din Venezuela şi a evocat chiar crearea unui nou "permis special" pentru accesul venezuelenilor în ţara sa, după ce un venezuelean şi-a ucis prietena însărcinată, ecuadoriancă, transmite Reuters preluată de Agerpres.
Crima petrecută în oraşul Ibarra din nordul ţării a fost prima astfel de agresiune comisă de un imigrant din Venezuela în Ecuador, unde sute de mii de venezueleni şi-au căutat refugiu, alungaţi de criza economică din ţara lor.
"Am ordonat crearea imediată a unor unităţi pentru controlul statutului legal al imigranţilor venezueleni pe străzi, la locul de muncă şi la graniţă", a anunţat Moreno pe Twitter.
El a adăugat că guvernul său ar putea institui şi un nou "permis special" pentru intrarea în ţară a venezuelenilor, fără a da alte detalii.
Venezueleanul aflat la originea acestor măsuri şi-a ţinut victima ostatică timp de circa o oră pe o stradă aglomerată, sâmbătă seara, înainte de a o înjunghia mortal. El a fost ulterior arestat de poliţie. Ministrul ecuadorian de interne, Maria Paula Romo, l-a demis apoi pe comandantul poliţiei din Ibarra pentru că nu a reuşit să împiedice producerea crimei, subliniind că ofiţerii ar fi putut folosi forţa în acest scop.
Potrivit autorităţilor ecuadoriene, circa 1,3 milioane de venezueleni au intrat în 2018 în ţară via Columbia, deşi majoritatea îşi continuă drumul spre Peru. Anul trecut, guvernul din Ecuador a afirmat că va schimba reglementările privind accesul în ţară astfel încât venezuelenii să fie obligaţi să prezinte un paşaport, dar justiţia a blocat această modificare.
Preşedintele Asociaţiei venezuelenilor din Ecuador, Daniel Regalado, a avertizat că cele petrecute la Ibarra riscă să-i demonizeze pe venezueleni doar pentru nu dispun de un statut reglementat legal. "Este vorba de cazuri izolate şi nu implică întreaga comunitate venezueleană din Ecuador", a insistat acesta.
Preşedintele Moreno, care duminică a plecat în Elveţia pentru a participa la Forumul Economic Mondial de la Davos, a precizat în mesajul său - intitulat "Toţi suntem Diana", numele femeii ucise - că autorităţile ecuadoriene vor lăsa "porţile deschise" în faţa venezuelenilor, dar nu vor "sacrifica securitatea nimănui".
Președintele Ecuadorului a dispus verificarea tuturor imigranților din Venezuela
București
12°C
Articole Similare

1.357
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.357

4.860
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
4.860

10.514
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
10.514

4.852
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
4.852

4.376
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
4.376

1.768
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.768

11.868
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
11.868

4.137
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
4.137

5.360
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
5.360

4.672
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.672

4.460
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.460

5.258
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.258

3.140
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.140

















Comentează