Mai multe mii de funcţionari aflaţi în grevă au defilat vineri pe străzile Lisabonei pentru a cere creşterea salariilor, precum şi generalizarea săptămânii de lucru de 35 de ore, una dintre promisiunile guvernului socialist, transmite AFP.
Pompieri, profesori, agenţi municipali, angajaţi din domeniul sanitar au traversat capitala portugheză sub aversele de ploaie înainte de a se îndrepta spre Parlament, scandând "Destul cu îngheţarea salariilor, vrem majorări!".
În cursul celor patru ani de austeritate pusă în aplicare de fostul executiv de dreapta în schimbul unui plan internaţional de ajutorare, "funcţionarii au pierdut 17,5% din venituri", a declarat Ana Avoila, şefa Frontului comun al sindicatelor funcţionarilor publici.
Punând capăt tăierilor salariale pentru funcţionari, guvernul condus de Antonio Costa "nu a dat nimănui nimic, a restituit ce a fost furat", a insistat şefa acestei federaţii afiliate sindicatului CGTP, apropiat Partidului Comunist (PCP).
După ce în 2014 au suportat reduceri salariale între 3,5% şi 10%, salariile de peste 1.500 de euro ale funcţionarilor au fost restabilite la nivelul lor anterior, o măsură considerată insuficientă de către sindicate care cer o revalorizare e 4%.
În plus, sindicatele doresc pe lângă aplicarea săptămânii de lucru de 35 de ore - restabilită în iulie - pentru toţi salariaţii bugetari, inclusiv pentru salariaţii cu contracte de muncă pe perioadă determinată care au fost mereu excluşi.
Serviciile publice, printre care şcolile şi centrele de sănătate, au avut vineri o activitate redusă din cauza grevei, a doua de la instalarea la putere în noiembrie 2015 a guvernului socialist, susţinut în Parlament de Blocul de Stânga şi Partidul Comunist.
Manifestanţii şi-au dorit să exercite astfel presiuni asupra negocierilor în curs dintre guvern şi aliaţii săi din stânga radicală vizând amendarea proiectului de buget pe 2017, a cărui versiune definitivă urmează să fie adoptată la 29 noiembrie.AGERPRES
Portugalia: Mii de bugetari au manifestat în stradă pentru a cere majorări salariale
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

136
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
136

965
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
965

24
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
24

762
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
762

58
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
58

48
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
48

863
Trump se simte „onorat” să-i ucidă pe iranieni: „Ei omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”
863

1.914
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.914

2.492
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
2.492

1.266
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
1.266

95
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
95

840
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
840

3.927
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
3.927
















Comentează