Cadavrul carbonizat al unui bărbat de 73 de ani a fost descoperit luni în regiunea Guarda din nordul Portugaliei, o ţară afectată din nou de incendii de pădure, declanşate în urma secetei şi a unei călduri neobişnuite pentru această perioadă a anului, au anunţat serviciile de urgenţe portugheze, citate de AFP și Agerpres.
Trupul victimei a fost găsit de o patrulă de jandarmi în comuna Sabugal, unde a izbucnit un incendiu ce a fost stăpânit până la jumătatea zilei de luni, a anunţat pentru agenţia de presă Lusa Comandamentul de Protecţie Civilă din districtul Guarda.
La începutul după-amiezii, un important incendiu de pădure - izbucnit vineri - continua să facă ravagii în comunele Pampilhosa da Serra şi Arganil, în regiunea Coimbra din centrul Portugaliei.
Peste 600 de pompieri, care au la dispoziţie 180 de vehicule de intervenţie, patru avioane şi două elicoptere, încercau să stingă flăcările, care, până la ora transmiterii acestor informaţii, nu au ameninţat însă niciunul dintre satele apropiate.
Cu 80% din teritoriu afectat de o secetă severă şi temperaturi care depăşeau luni pragul de 30 de grade Celsius în anumite regiuni, Portugalia s-a confruntat în ultimele zile cu o nouă serie de incendii.
Aproape 216.000 de hectare de vegetaţie au fost distruse de incendii de la începutul lunii ianuarie şi până la sfârşitul lunii septembrie, potrivit unor estimări provizorii publicate de Institutul pentru Conservarea Naturii şi a Pădurilor.
În 2003, suprafaţa devastată de flăcări a atins nivelul record de aproape 426.000 de hectare, însă anul 2017 va rămâne marcat de incendiul cel mai "ucigaş" din istoria ţării. Uriaşul incendiu care a izbucnit pe 17 iunie în apropiere de Pedrogao Grande, în centrul Portugaliei, a făcut 64 de morţi şi peste 250 de răniţi.
Portugalia, afectată din nou de incendii de pădure; O persoană a decedat
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

634
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
634

1.015
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.015

9.321
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
9.321

3.487
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
3.487

4.522
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
4.522

4.251
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.251

4.228
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.228

5.059
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.059

3.044
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.044

1.954
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.954

4.675
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
4.675

6.737
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
6.737

7.721
VIDEO ”Fantoma” din Marea Mediterană: Creatura extrem de rară a fost prinsă și nimeni nu înțelege exact cum apar și cum se reproduc
7.721

















Comentează