Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a acordat o sponsorizare, în valoare de 150.000 lei, pentru reabilitarea Ambulatoriului de Specialitate din Câmpulung Muscel, contribuind astfel la accesibilizarea serviciilor medicale pentru aproximativ 120.000 de localnici din municipiu şi din comunele învecinate.
"Am văzut cu toţii statisticile îngrijorătoare referitoare la agravarea afecţiunilor medicale, altele decât cele legate de infectarea cu SARS-COV2, în condiţiile în care cele mai multe spitale au fost transformate în centre suport covid. Această policlinică este singura instituţie medicală la care pot merge cei din regiune pentru diverse investigaţii. Nevoile sunt mari şi multe, vorbim despre o clădire în care nu s-a investit din anul 1974, motiv pentru care sperăm că gestul nostru va încuraja şi alte companii să se implice", a explicat directorul general al PAID, Nicoleta Radu, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Sponsorizarea a fost făcută în contul Asociaţiei "Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul", organizaţie neguvernamentală, cu beneficiu public, care promovează un mediu curat, sănătos şi sigur în zonă.
Potrivit sursei citate, PAID se implică în fiecare an în viaţa comunităţilor locale, prin proiecte care încurajează accesul la educaţie, sănătate şi mediu curat. "Încercăm, în fiecare an, şi ne implicăm activ în comunitatea locală, prin proiecte de responsabilitate socială. Urmărim întotdeauna ca sponsorizările făcute să contribuie la îmbunătăţirea serviciilor oferite categoriilor vulnerabile. Rămânem implicaţi în viaţa comunităţilor locale, prin proiecte care încurajează accesul la educaţie, sănătate şi mediu curat, educaţia timpurie, educaţia financiară şi sprijinirea incluziunii sociale", a adăugat Nicoleta Radu.
În cei 12 ani de activitate, PAID s-a remarcat prin sprijinul acordat cadrelor medicale, familiilor defavorizate şi copiilor proveniţi din medii vulnerabile. Viziunea companiei este aceea a unei ţări pentru care reconstrucţia locuinţelor, în urma dezastrelor naturale, nu este o povară.
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, care funcţionează in temeiul Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor.
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale sponsorizează reabilitarea Ambulatoriului de Specialitate din Câmpulung Muscel
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

9
SUA permit temporar operațiuni cu petrol și produse petroliere rusești
9

119
Tensiunile din Iran au dus la creșterea Euriborului. Ce înseamnă pentru românii cu credite ipotecare
119

546
Una din cinci gospodării ajunge sub pragul sărăciei după plata energiei (raport)
546

35
Cipru anunță că va începe exportul de gaze naturale în 2028
35

1.053
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.053

699
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
699

1.115
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.115

1.449
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
1.449

1.880
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
1.880

1.135
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
1.135

50
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
50

77
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
77

2.043
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
2.043
















Comentează