Pompierii din Muntenegru au încercat miercuri, pentru a treia zi consecutiv, să stingă incendiile care fac ravagii de-a lungul coastei adriatice, în timp ce în alte state, cum ar Croaţia şi din Portugalia, flăcările se află sub control, informează Quest-France.fr, potrivit Agerpres.
"Aşteptăm un ca bombardier cu apă din Ucraina să ni se alăture... incendiile ar putea fi localizate şi aduse sub control în timpul zilei", a declarat un comandant al unei unităţi de salvare din Muntenegru, Zoran Babic, citat de presa locală.
După apelul repetat făcut de autorităţile din Muntenegru pentru asistenţă internaţională, elicoptere elveţiene şi bulgare, dar şi un avion din Israel, erau aşteptate să se alăture eforturilor locale miercuri.
Incendiile de pădure înregistrate în Peninsula Lustica au dus la evacuarea a peste 100 de turişti, iar oraşele învecinate Tivat, Herceg Novi şi Kotor au fost ameninţate de flăcări.
În Croaţia, pe coasta Adriaticii, 12 incendii au izbucnit duminică în satele din apropierea oraşului turistic Split, însă situaţia este pe cale de a reveni la normal, potrivit unei surse oficiale.
"Nu putem spune că (incendiile din regiunea Split) sunt stinse, dar sunt localizate', a declarat şeful pompierilor din Split, Ivan Kovacevic marţi seara, adăugând că nu a existat nici un pericol pentru locuitori sau pentru case.
Comandantul pompierilor croaţi, Slavko Tucakovic, a declarat că deşi mai multe incendii sunt încă active, situaţia este "sub control".
În Portugalia, principalele incendiile de pădure care au făcut ravagii în nordul ţării au fost aduse sub control în noaptea de marţi spre miercuri, însă peste 2.400 de pompieri erau încă pe teren miercuri dimineaţa.
Incendiul cel mai violent, izbucnit luni în regiunea Guarda, s-a apropiat de mai multe sate, de unde locuitorii au fost evacuaţi - fiind mobilizaţi peste 1.000 de pompieri.
În urmă cu o lună, un incendiu gigantic izbucnit la Pedrogăo Grande, în centrul ţării, s-a soldat cu 64 de morţi şi peste 250 de răniţi.
Pompierii din Muntenegru încearcă în continuare să stingă incendiile; în Croaţia şi Portugalia situaţia este sub control
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

6
Trump acuză Iranul că foloseşte inteligenţa artificială ca „armă de dezinformare”
6

150
Factura războiului revine pe masă: Nawrocki cere Germaniei despăgubiri uriașe
150

119
Povestea care pare imposibilă: cum a ajuns cel mai mic soldat din istorie erou al forțelor speciale americane
119

29
Socialistul Emmanuel Grégoire conduce cursa pentru Primăria Parisului
29

607
Washington Post: Trump vorbește despre victorie, dar Iranul încă ține războiul în șah
607

2.998
Informații explozive: noul lider suprem al Iranului ar fi fost transportat, pe ascuns, la Moscova pentru îngrijiri medicale
2.998

899
Regulă fără precedent în Germania: prețurile la benzină pot fi modificate doar o dată pe zi, la prânz
899

723
Nu arunca cojile de banane – ascund un mare secret pentru grădină
723

977
Netanyahu ironizează zvonurile despre moartea sa: „Facem lucruri pe care nu le pot împărtăși în acest moment”
977

1.122
Premierul britanic spune 'NU' intervenției în Strâmtoarea Ormuz, deși criza economică atinge cote alarmante
1.122

2.085
"Ne-a învins de 9 ori în două săptămâni. Hilar!" - Trump, luat peste picior de președintele Parlamentului iranian
2.085

55
Armata israeliană a bombardat din nou suburbiile sudice ale Beirutului
55

7.301
Semnal radio misterios apărut după bombardamentele din Iran: ce spune încontinuu vocea unui bărbat
7.301
















Comentează