Polonia va construi în oraşul Brzeg (sud-vest) cea mai modernă închisoare din Europa, informează joi agenţia de presă PAP, conform agerpres.ro.
Costurile sunt estimate la aproximativ 500 de milioane de zloţi (119 milioane de euro).
Centrul va putea primi până la 1.500 de deţinuţi, câteva sute dintre aceştia având posibilitatea de a lucra în atelierele care vor fi amenajate în interiorul închisorii, care ar urma să fie finalizată în anul 2021.
Ministrul adjunct al justiţiei, Patryk Jaki, a declarat că, ani la rând, sistemul penitenciar din Polonia nu a beneficiat de niciun fel de program de modernizare. "Schimbăm acest lucru. Prin măsurile noastre, printre care investiţii de genul celei de la Brzeg, aducem sistemul penitenciar din secolul al XIX-lea direct în secolul al XXI-lea", a apreciat oficialitatea poloneză.
Generalul Jacek Kitlinski, directorul general al sistemului penitenciar polonez, a declarat că, datorită programului de modernizare a acestui sistem, există şansa unei îmbunătăţiri a condiţiilor din închisori, ceea ce va duce totodată la creşterea efectelor resocializării. Generalul Kitlinski a subliniat că, din cauza anilor îndelungaţi de neglijenţă, numeroase închisori poloneze nu îndeplinesc standardele actuale însă, datorită eforturilor în curs, situaţia se îmbunătăţeşte.
Polonia anunță construirea celei mai moderne închisori din Europa
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

705
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
705

18
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
18

602
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
602

47
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
47

46
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
46

759
Trump se simte „onorat” să-i ucidă pe iranieni: „Ei omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”
759

1.820
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.820

2.397
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
2.397

1.259
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
1.259

90
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
90

839
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
839

3.862
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
3.862

3.335
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
3.335
















Comentează