Statele Unite nu trebuie să stabilească politica energetică a Europei şi nici să decidă dacă Germania cumpără gaze naturale din Rusia, a declarat marţi un înalt diplomat german, transmite Reuters preluată de Agerpres.
Secretarul de stat în ministerul german de Externe, Andreas Michaelis, a mai spus că Rusia va rămâne un furnizor important de energie pentru Europa, indiferent de presiunile făcute de SUA în acest dosar.
"Acest lucru ţine de interesele vitale ale Europei. Nu vreau ca politica energetică a Europei să fie stabilită la Washington", a spus Andreas Michaelis la o conferinţă dedicată legăturilor transatlantice organizată de centrul de reflecţie Aspen Institute.
Recent, preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat Germania pentru că sprijină proiectul gazoductului Nord Stream 2, care va transporta gaze naturale ruseşti în Germania, şi totodată a acuzat Guvernul german că este "ostaticul" Rusiei din cauza dependenţei sale energetice.
Unele state europene se opun şi ele proiectului Nord Stream 2, care este demarat de un consorţiu condus de grupul rus Gazprom şi finanţat de cinci companii occidentale, însă Andreas Michaelis a apreciat că aceasta este o chestiune care ţine de suveranitatea naţională. "Trebuie să ne consultăm cu partenerii europeni. Trebuie să avem un model solid care funcţionează. Dar cu siguranţă nu sunt dispus să accept ca, la final, Washingtonul să decidă că nu ar trebui să ne bazăm pe gazele ruseşti şi că nu ar trebui să finalizăm acest proiect de gazoduct", a spus înaltul diplomat german.
Guvernul de la Berlin a anunţat săptămâna trecută că, în continuare, consideră gazoductul Nord Stream 2 drept un proiect util, având în vedere că se aşteaptă ca cererea de gaze naturale a Germaniei să crească în următorii ani.
Gazprom, primul producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.
Politica energetică a Europei nu ar trebui decisă la Washington, afirmă un diplomat german
București
2°C
Articole Similare

97
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
97

1.241
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.241

721
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
721

1.056
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.056

1.067
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.067

609
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
609

1.477
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.477

93
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
93

3.428
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.428

4.091
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.091

3.238
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.238

102
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
102

5.019
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
5.019

















Comentează